Peste şapte kilometri de cursuri de apă din judeţ au fost decolmatate şi recalibrate mecanic, de la începutul anului, lucrările fiind executate de Serviciul de Gospodărire Olt.
„În urma inundaţiilor din anii anteriori, în special 2005 şi 2006, SGA Olt s-a orientat în special pe decolmatarea şi recalibrarea mecanică a albiilor cursurilor de apă, în zonele unde viiturile au inundat locuinţe şi anexe gospodăreşti ale cetăţenilor, realizând numai în anul în curs un volum de terasamente mecanice de 21.450 metri cubi, pe tronsoane de cursuri de apă însumând 7,02 kilometri”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Decolmatări mecanice executate: pâraiele Călui şi Căluieţ, la Oboga; pârâul Teslui, la Oporelu; pârâul Cungrea Mică, la Cungrea; pârâul Teslui, la Teslui-sat Corbu.
În momentul de faţă, se află în curs de executare lucrări asemănătoare pe pârâul Iminog, la Perieţi şi pe pârâul Gengea, la Bârza. Urmează, după finalizarea acestora să mai fie începute lucrări pe pârâul Iminog, la Schitu-Greci, pe pârâul Dârjov, la Brebeni şi pe pârâul Jid, tot la Brebeni.
„Prin efectuarea, an de an, de asemenea lucrări, s-a reuşit realizarea de secţiuni ale albiilor cursurilor de apă care au preluat viiturile şi au condus la îndepărtarea pericolului de inundaţii acolo unde până atunci fuseseră afectate comunităţi întregi. Sunt o serie de localităţi ai căror reprezentanţi se declară foarte mulţumiţi de rezultatele muncii noastre, cetăţenii nemaifiind afectaţi de inundaţii, aceştia, la rândul lor, aducându-şi aportul, după puterile lor, la ducerea la bun sfârşit a lucrărilor care să le protejeze bunurile de inundaţii”, mai spun cei de la SGA.
Peste şapte kilometri de cursuri de apă din judeţ au fost decolmatate şi recalibrate mecanic, de la începutul anului, lucrările fiind executate de Serviciul de Gospodărire Olt.
@N