De când s-a născut a fost cam ciufut, şi-n alienare credea că-i cel mai tare, de mic l-au minţit ai lui pe acasă că va ajunge mare-n viaţă, chiar avea semnalmentele unui viitor lider: privirea semeaţă şi vitează, nasul borcănat, freză brează şi ochii de cacarează, vocea baritonului din opera “Nuntă poleită cu mireasa găurită”. Ce mai tura vura, un castor adevărat cu moaca de cârnat pansat, tot timpul s-a lăudat cu originea umilă şi bunica lui senilă, cap de familie muncind câte o zi mare pentru flacoane cu alcoale. C-a fost beat sau treaz mereu, se credea unicul Zeu, toate propoziţiile lui începeau normal, cu “Eu”. Disperat că nici o fată nu apreciază la el privirea inteligentă şi umedă de viţel, descoperindu-şi latura feminină s-a luat de un băieţel, de fete refuzat, de băieţi abuzat, castorică a învăţat ca maimuţa cum să roadă ciupercuţa. Plecat din bufetu’ satului numa aşa de-a dracului, marele roacker malagambist, ajuns student utecist, apoi procuror comunist, şi turnător arivist, şi-a pus-o de-o colaborare cu securitarea, care i-a făcut viaţa acră surprinzându-l în poziţia “capra”. Devenind şantajabil spurcat şi penibil, ca Iuda a trădat, în primire a dat şefi, colegi, neamuri şi prieteni, pentru cei 30 de galbeni. Prăduind tot ce a apucat, geniul lui triumfător, de amor dăunător, a fost lăsat în plata domnului cu capul doldora de artă, şi cu rozeta spartă. Aşa că într-o dimineaţă Sătmarul s-a trezit cu un comunist prost, convertit din popo procuror în investigator ziarist, mândru (anal)ist. Revoluţionarul fripturist convins, de ischemii atins, la orice beţie ascultă melodia “Comandante Che Guevara” neştiind că-i trece vremea. Uitând că politica e artă de a face compromisuri fără a te compromite, castorul s-a mânjit de tot răgind peste tot că e patriot, demonstrând că e doar un jalnic netot. Avid de putere şi orbit de multă bere, uns preşedinte de partid a răguş