Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple vine cu o surpriză de proporţii în lupta cu Samsung

Publicat in Capital, marți 23 iulie 2013 ·

Fanii Apple ar putea avea parte în curând de o surpriză cu mare impact vizual, în condiţiile în care compania încearcă să ţină pasul cu rivala Samsung. Ceea ce părea puţin probabil în urmă cu un an, acum se prefigurează pentru viitorul apropiat. Noutăţile se pare că vor viza produsele celebre ale Apple – iPhone şi iPad.

În ciuda precedentei strategii a Apple privind ecranele tactile (touchscreen), răspândacii de zvonuri insistă că Apple caută să vină cu ecrane mai mari atât pentru iPhone, cât şi pentru iPad, esenţial pentru a urma Samsung în creşterea mărimii ecranelor pentru produsele sale, scrie The Atlantic Wire.

Zvonurile despre un smartphone-tabletă (phablet) şi o tabletă uriaşă au apărut prima oară în iunie, atunci când au sunat la fel de credibil ca orice zvon Apple (nu foarte). Când Apple a surprins cu iPhone-ul de 4 inch, CEO Tim Cook aproape că a tăiat orice aşteptare de a avea în viitor produse cu ecran mai mare. „iPhone 5 asigură de asemenea un ecran de mărime mai mare, fără să sacrifice utilizarea cu o singură mână pe care clienţii noştri o iubesc”, a spus Cook la acea vreme.

Numai că, ieri, The Wall Street Journal a avut surse care au spus din nou că Apple ar putea fi merge către produse mai mari. „În lunile recente, Apple s-a interesat de prototipul smartphone cu ecrane mai mari de 4 inch şi de asemenea a solicitat modele de ecrane pentru noua tabletă care să aibă o diagonală de cel puţin 13 inchi”, au declarat sursele pentru WSJ.

În timp ce proliferarea în viitor a phablet-elor nu poate fi negată, Apple nu a fost niciodată o companie care să urmeze tendinţele. Articolul WSJ vrea să se asigure că are acoperire pentru pariul său probabil, menţionând câteva semne mari de întrebare.

Este încă neclar dacă aceste modele vor apărea pe piaţă. Compania americană deseori testează diferite modele pentru produsele sale pe care le

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 39 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 14 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 56 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°