Presupusul ucigaş al lui Abel Apostol a susţinut, luni, la Tribunalul Arad, că nu a comis nicio crimă şi că omul de afaceri intenţiona să plece din ţară, după ce a fost prins că intermedia obţinerea de cărţi de identitate false, iar un partener căruia i-ar fi datorat 10.000 de euro îl ameninţa.
Adrian Buleu, bărbatul judecat pentru uciderea omului de afaceri Abel Apostol, a făcut, luni, primele declaraţii la Tribunalul Arad, spunând că nu l-a omorât pe Apostol şi că acesta intenţiona să părăsească definitiv România, dar şi că era ameninţat de alţi parteneri de afaceri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Buleu a susţinut că în seara în care a dispărut Abel Apostol, partenerul de afaceri al soţiei sale, a fost urmărit de un bărbat pe nume Nicolai, cu accent de moldovean, care ar fi fost implicat, alături de Apostol, în falsificarea de cărţi de identitate, în special pentru femei din Republica Moldova.
Adrian Buleu a spus că relaţiile sale cu Aposol s-au stricat tocmai din cauză că acesta din urmă era implicat în această presupusă afacere ilegală.
Potrivit suspectului, Apostol i-a mărturisit că vrea să părăsească definitiv România, să plece în SUA, pentru că a fost prins de către poliţişti că se ocupa de intermedierea cărţilor de identitate false.
Buleu a afirmat că tot Abel Apostol a ajutat-o şi pe amanta lui să obţină o carte de identitate falsă, pentru că era minoră şi avea nevoie de un document din care să reiasă că are 18 ani împliniţi, astfel încât să poată lucra în Bruxelles, unde Buleu avea domiciliul.
După ce i-ar fi facilitat obţinerea documentului fals, cu identitatea Gabriela Szabo, Abel Apostol ar fi devenit stresat de anchetarea sa.
"În perioada respectivă, vicima era agitată, stresată. Mi-a spus că există o anchetă în privinţa sa, referitor la cărţi de identitate false, şi că intenţionează să plece în Americ