Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu nu-l vrea pe Silaghi la Transporturi: A fost ”un soi de apă sfinţită”, ”un om fără performanţă”

Publicat in Romania Libera, luni 22 iulie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu-l doreşte pe Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, însă nici nu se grăbeşte să respingă propunerea premierului, deoarece ar dori ca mai târziu să nu fie obligat să aprobe o soluţie mai proastă decât aceasta.

”În primul rând, trebuie să vă spun că astăzi am primit adresa semnată de primul-ministru Victor Ponta, prin care îmi solicită numirea domnului Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor.

Ceea ce vă voi spune despre lipsa mea de încredere într-o astfel de desemnare, am spus şi primului-ministru, am spus şi domnului Crin Antonescu, încercând să îi conving să nu îl punem în situaţia unei respingeri şi să încerce o altă variantă, având în vedere că eu nu doresc să îi creez prejudicii de imagine domnului Silaghi” a declarat şeful statului.

Traian Băsescu a mai subliniat însă că acesta era un punct de vedere şi că ”premierul are legitimitate să îmi propună remanierea unui ministru şi pe cel pe care să îl numesc, iar celălalt are legitimitatea calităţii de preşedinte al partidului din care cel propus provenea.

Până acum nu am avut un real succes în obţinerea acordului unuia sau a amândurora legat de o altă nominalizare decât cea a domnului Silaghi”.

Silaghi, ”un soi de apă sfinţită”, ”un om fără performanţă!

”Nu vă ascund că principalul motiv invocat în discuţii a fost legat de istoricul prezenţei domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor în primul guvern Ponta, când nu s-a evidenţiat prin nimic, dimpotrivă, a părut a fi aşa, un soi de apă sfinţită care nici nu a împins lucrurile înainte, nici nu s-a opus la ceva, totul a mers strună, ca înainte de desemnarea domniei sale, iar pe de altă parte, am observat ineficienţa totală a domnului Silaghi toată perioada în care a fost ministrul Transporturilor, nu a reuşit să mişte măcar un pas-doi în procesul de debl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 29 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 43 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 43 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°