Tribunalul Gorj a respins, ieri, recursurile declarate de către liderul sindical Cristea Fluerătoru şi de cei doi ingineri, Gheorghe Sandu Benga, respectiv Nicolae Giuran, împotriva soluţiei Judecătoriei Tg-Jiu prin care s-a admis cererea procurorilor de arestare a celor trei pentru 29 de zile. Unul dintre magistraţii la care fusese repartizat dosarul s-a abţinut de la judecată; în final, soluţia a fost adoptată de alţi doi magistraţi ai Tribunalului Gorj. Recursul era ultima cale de atac a lui Fluerătoru şi a celor doi ingineri arestaţi pentru a scăpa de cele 29 de zile de arest preventiv.
Surse judiciare spun că, cel puţin în cazul lui Fluerătoru, o condamnare anterioară de un an cu suspendare îl ţine în arest pe acesta.
Tribunalul le-a respins recursul
Şeful Departamentului Zonal de Subteran Motru, Cristea Fluerătoru, şi inginerii Sandu Benga, angajat al UM Cariera Lupoaia, respectiv Nicolae Giuran, salariat al ELCF Motru, vor fi cercetaţi în stare de arest. Asta a hotărât, ieri, Tribunalul Gorj după ce le-a respins, definitiv, recursurile declarate împotriva soluţiei Judecătoriei Tg-Jiu prin care au fost arestaţi pentru 29 de zile.
Fluerătoru, un an cu suspendare
O condamnare anterioară a sindicalistului Fluerătoru, pentru vătămare corporală, se pare că a atârnat destul de greu în acest dosar, în ceea ce priveşte măsura preventivă. În martie (anul trecut), Tribunalul Gorj i-a respins lui Cristea Fluerătoru recursul declarat împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Motru prin care fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare după ce, în 2011, i-a aplicat o corecţie fizică doctorului Ghassan Khraibani, soţul deputatului PSD, Camelia Khraibani, pentru care acesta a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale.
Soluţia Judecătoriei Motru prevedea un termen de încercare pentru Fluerătoru de 3 ani de la data ră