Regionalizarea aduce deja primele bătăi de cap funcţionarilor. Preconizata desfiinţare a direcţiilor judeţene ale Fiscului şi crearea a numai opt structuri de acest fel la nivel de ţară a dus la reacţia dură a salariaţilor ANAF din Timiş, care au întrerupt lucrul, în semn de protest.
Câteva sute de oameni au închis birourile şi au ieşit luni dimineaţă în curtea instituţiei, după ce li se comunicase, încă de vineri, că la Deva se va înfiinţa un sediu regional ANAF care va avea în subordine şi finanţele Timişului. Informaţia a fost confirmată de liderul sindical de la Direcţia Finanţelor Publice Timiş, Adrian Găvruţă. "Am primit o notă internă în care ne anunţă că sediul regional al Finanţelor va fi la Deva", a spus liderul de sindicat. Nemulţumiţi în special de spectrul posibilelor disponibilizări, angajaţii Fiscului şi-au confecţionat pe loc pancarde pe care scria, între altele, că "Fiscu' din Timişoara nu se mută la Hunedoara". Ei au spus că vor protesta şi în zilele viitoare, până la clarificarea situaţiei.
Opt centre regionale al Fiscului
Despre reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală se discută încă de luna trecută, de când a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu numărul 74, publicată în Monitorul Oficial pe 29 iunie. Diverse prevederi se referă la faptul că ANAF va prelua activităţile Vămii şi Gărzii Financiare. Dar se mai arată şi că, printr-o nouă Ordonanţă, se va proceda la restructurarea direcţiilor judeţene ale finanţelor publice. Astfel, în loc de 42, câte sunt acum, vor apărea numai opt, cu atribuţii regionale. Autorităţile au explicat, până în prezent, că aceste transformări vizează eficientizarea costului colectării taxelor şi o mai bună performanţă a instituţiei, în ansamblul ei. Se aşteaptă ca în scurt timp, mai exact pe 24 iulie, Guvernul să emită Ordonanţa care va stabili oraşel