Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama apără clasa de mijloc. Casa Albă presează Congresul să lase falsele scandaluri

Publicat in Puterea, luni 22 iulie 2013 ·

Preşedintele american, Barack Obama, urmează să ţină miercuri un discurs consacrat economiei la o universitate din Illinois în care va apăra statutul clasei de mijloc, a anunţat duminică seara Dan Pfeiffer, unul dintre sfătuitorii apropiaţi ai liderului SUA. Casa Albă presează Congresul să renunţe la reluarea unor „vechi bătălii” şi să se concentreze asupra rezolvării problemelor economice.

După ce în ultimele două luni Obama s-a concentrat pe politica externă, iar administraţia americană s-a preocupat de controverse legate de supravegherea comunicaţiilor şi cazul Benghazi, preşedintele se pregăteşte să facă presiuni asupra Congresului în favoarea clasei mijlocii. „Preşedintele este de părere că Washingtonul a pierdut din ochi, în mare parte, problema cea mai importantă cu care se confruntă această ţară”, a explicat Pfeiffer, într-un e-mail, scrie Agerpres. „În loc să vorbească despre modul în care poate fi ajutată clasa mijlocie, prea mulţi membri ai Congresului încearcă să marcheze puncte, să reia vechile bătălii şi să se intereseze de false scandaluri”, a argumentat consilierul, menţionând că preşedintele american va ţine o cuvântare în fostul său fief Illinois unde, proaspăt ales senator, a pronunţat un discurs în 2005 pe aceeaşi temă.

Discursul lui Obama va fi primul dintr-o serie care „vor menţiona soclul clasei mijlocii”, a mai spus Pfeiffer, amintind despre „siguranţa locurilor de muncă, o bună pregătire, un cămin propriu, îngrijiri medicale abordabile şi oportunitatea de a economisi bani pentru pensie”. Pfeiffer a promis „idei noi şi eforturi noi pentru adoptarea ideilor despre care a vorbit deja”. Obama va vorbi despre „măsurile pe care Congresul le poate vota, măsuri pe care le va lua în mod unilateral şi altele ce pot fi iniţiate de sectorul privat”, a adăugat consilierul preşedintelui.

Preşedintele american, Barack Obama, urmează să

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 35 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum 49 minute
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 54 minute
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

BANCUL ZILEI | Ajunge ardeleanul în gară

Cancan acum o ora
Dragi cititori, CANCAN.RO vrea să-ți aducă zâmbetul pe buze la început de săptămână, așa că ți-a pus la dispoziție un banc amuzant. Să înceapă distracția! Spor la citit! Iată ce banc am pregătit pentru această dimineață: Ajunge ardeleanul în gară și

Liga Campionilor: FC Barcelona, învinsă de Monaco / Atletico, victorie cu gol în minutul 90

News.ro acum 9 ore
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Monaco, în prima etapă a tabloului principal a Ligii Campionilor. Tot joi, Atletico Madrid a învins Leipzig cu 2-1 datorită unui gol marcat în minutul 90.

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°