Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cât de scumpe sunt scrisorile trimise de James Dean iubitei sale, Barbara Glenn

Publicat in Jurnalul, luni 22 iulie 2013 ·

Scrisori trimise de James Dean catre o iubita vor fi scoase la licitatie pe 23 noiembrie, la Londra, de Christie’s. Specialistii le-au estimat la 16.000 de lire sterline. Notele scrise de mana de Dean catre Barbara Glenn, iubita lui timp de doi ani, provin din arhiva familiei acesteia si nu au mai fost scoase la vanzare pana in prezent.

Potrivit Mediafax, cele trei scrisori, trimise in 1954, vor fi scoase la vanzare separat. Vor mai fi scoase la licitatie o serie de fotografii cu Dean impreuna cu Glenn.

In prima scrisoare, datata 10 ianuarie 1954, Dean scrie despre repetitiile pentru un spectacol de pe Broadway. A doua scrisoare a fost trimisa pe 7 mai, in timp ce actorul se afla la filmari pentru 'La Est de Eden“, filmul in care a avut primul sau rol principal.

In cea de-a treia scrisoare, Dean glumeste cu Glenn scriind 'Draga mea, nu ti-am mai scris pentru ca m-am indragostit“, precizand apoi ca se refera la calul sau – Cisco, 'the Kid“. Subliniind cat de dor ii este de casa, actorul ii multumeste iubitei pentru 'cea mai draguta si dulce scrisoare din lume“.

Fiul Barbarei Glenn, regizorul Keith Gordon, care scoate la vanzare scrisorile, a spus ca mama sa nu a discutat prea mult despre povestea ei de dragoste cu Dean, dar 'Jimmy a fost prima ei relatie serioasa, de adult“. Se pare ca relatia era foarte intensa si a implicat numeroase despartiri si impacari, dar ea ramanea de multe ori confidenta lui.

James Dean, protagonistul filmelor 'Rebel fara cauza“ si 'La Est de Eden“, a murit intr-un accident de masina in 1955, la numai 24 de ani

Scrisori trimise de James Dean catre o iubita vor fi scoase la licitatie pe 23 noiembrie, la Londra, de Christie’s. Specialistii le-au estimat la 16.000 de lire sterline. Notele scrise de mana de Dean catre Barbara Glenn, iubita lui timp de doi ani, provin din arhiva familiei acesteia si nu au mai fo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 48 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 9 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°