La vita e bella
• O stire tonică; si, mai ales, frumoasă. Undeva, lîngă Roman, un întreprinzător privat a creat 49 de noi locuri de muncă într-o fabrică ce produce, în sfîrsit,... ceva. Polistiren, pare-mi-se. Putea să producă, la fel de bine, papuci de casă, halate de baie, pingele pentru tenisi, placheuri sau caiele de potcovit puricii. Pentru că toate sînt bunuri materiale palpabile si care satisfac anumite necesităti ale unor anumite categorii de oameni. Asa da! Mai mult decît atît. Zilele trecute, am văzut în buricul tîrgului, la parterul unei vechi clădiri care, de bună seamă, ar fi ispitit plosnitele financiare ce au infectat urbea, ceva care, în sfîrsit, pare să nu fie o bancă. Ci o prăvălie. Semn că normalitatea dă semne vagi că încă nu a murit de tot si că românul mai are palide urme de bun simt si îndreptare către cele firesti.
• Grafie de mare functionar al unei tări europene, în limba părintească, întemeiată de cronicari si desăvîrsită de clasicii literaturii române. Grafie de care s-ar rusina si secretara de la scoala unde lucrez, dacă, în ciuda faptului că ortografiază asijderea, n-ar avea circumstanta atenuantă că ea nu este încă cea mai mare peste... Nu spui cine, persoană importantă! „Venituri din salar...“. Auziti, „salar“! Poate solar; sau sonar, sobar, salată, sonată sau salvamar, sau salam sau mai stiu eu ce. Că doar n-o să spunem salamiu, nu-i asa? Cine dracuă' sînt idiotii ăstia care ne conduc? Cum poate o natie care a dat minti strălucite si inteligente sclipitoare în toate domeniile să suporte asaltul jegos, agramat si tembel al acestor impostori analfabeti păziti de mascati si de alte jivine asemănătoare? Salar... Ptiu!
• Cred că cea mai mare nenorocire a României sînt asa zisii intermediari. Samsarii, jigodiile scîrboase, putrede si puturoase ale natiei. Care nu trăiesc ca noi toti, din salar. De la cump
