Restaurantul care hrăneşte personalul Armatei Române a ajuns în prima ligă pe piaţa de profil. Este al cincilea lanţ după cifra de afaceri şi are un potenţial foarte mare de creştere, spun specialiştii.
Chiar dacă Armata nu mai reprezintă ceea ce reprezenta odinioară, se pare că în ultimii ani, statul a reuşit ca, printre lipsurile existente, să menţină hrana militarilor la un nivel decent.
De altfel, societatea de stat care asigură mâncarea pentru Armata Română înregistrează un real succes. O analiză publicată recent demonstrează din plin acest lucru. Asta, pentru că de anul trecut, marile lanţuri internaţionale de restaurante ce ocupă de ani buni poziţii fruntaşe în clasamentul în funcţie de valoarea business-ului sunt concurate serios în România, începând de anul trecut, de o companie de stat. Ro-Armycatering, deţinută de C.N.Romtehnica SA, a reuşit în al doilea an de activitate, în 2012, să ajungă la o cifră de afaceri de 30,5 milioane de lei şi un profit net de aproximativ 38.700 de lei. Afacerea a crescut faţă de 2011 de aproximativ 30 de ori, propulsând firma pe locul al cincilea în topul celor mai profitabile lanţuri de restaurante din România.
Comparativ, pe primul loc în top se găseşte lanţul american de restaurante tip fast-food McDonald’s care a raportat anul trecut afaceri de 399,9 milioane de lei, cu 0,39% mai mult faţă de anul anterior, şi un profit net de 4,1 milioane de lei, însă brand-ul internaţional este prezent în România încă din 1995. Potrivit analizei publicate de Economica.net, succesul Ro-Armycatering se datorează în primul rând faptului că are asigurată o bază extrem de numeroasă de clienţi, fără a fi nevoie de marketing şi campanii intense şi continue de promovare. Compania asigură servicii de hrănire exclusiv pentru personalul Armatei României şi are deja drept consumatori efectivele din 40 de unităţi militare, ma