Olga Dogaru si-a schimbat, luni, declaratia in dosarul privind furtul de tablouri din Olanda si a aratat in fata judecatorilor ca ea nu ar fi ars tablourile, asa cum a sustinut anterior intr-o declaratie data in fata procurorilor, care a fost prezentata in rechizitoriul trimis Judecatoriei Sector 3, scrie Mediafax.
Instanta Tribunalului Bucuresti a judecat recursurile facute de Eugen Darie, Radu si Olga Dogaru impotriva unei decizii a Judecatoriei Sectorului 3 prin care s-a hotarat ca cei trei sa fie judecati in stare de arest in dosarul privind furtul celor sapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam.
Avocatii celor trei au aratat instantei ca probele din acest dosar au fost administrate si acestia si-au recunoscut vinovatia, astfel ca nu s-ar mai impune mentinerea lor in arest, cu atat mai mult cu cat un complice si un alt presupus hot al tablourilor ar fi fost eliberati de autoritatile olandeze.
Olga Dogaru a aratat in fata instantei ca i-a fost teama pentru situatia fiului ei, Radu Dogaru, de la momentul arestarii acestuia, dar ca nu a avut nicio treaba cu furtul tablourilor. Ea a precizat ca a crezut ca-i face un bine daca intervine in rezolvarea problemei tablourilor.
Intrebata de presedintele completului de judecata ce s-a intamplat cu tablourile, Olga Dogaru a spus ca distrugerea acestora este cercetata intr-un dosar desprins din cel privind furtul, declarand: "Eu nu am ars tablourile".
Instanta Tribunalului Bucuresti urmeaza sa decida daca Eugen Darie, Radu si Olga Dogaru raman in arest sau vor fi judecati in libertate in dosarul privind furtul celor sapte tablouri.
***
In 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis in judecata pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat si, in lipsa, pe Adrian Procop, in dosarul privind furtul celor sapte tablou