Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala Duală va crea meseriaşi bine pregătiţi la şcolile profesionale din Timişoara

Publicat in News Timisoara, luni 22 iulie 2013 ·

Sătui de angajaţi care să nu se descurce în producţie şi care trebuie şcoliţi de la zero atunci când primesc o slujbă, investitorii germani din Timişoara au reuşit să convingă şcolile profesionale să lucreze în colaborare pentru a oferi tineri cu cunoştinţe practice în urma absolvirii unei şcoli profesionale.

Clubul Economic German/DWC-Banat și Inspectoratul Școlar al Județului Timiș,împreună cu Primaria Timișoara, şi-au pus luni semnăturile pe un proiect care deja dă rezultate, „Un Viitor Pentru Tineri – Școala Duală (profesională) după model german”.

„Școala Duală (profesională) este un model de succes, promovat de mulți ani în Germania, Austria și Elveția – și acum în multe alte țări”, a declarat Peter Hochmuth, președintele DWC-Banat.

Investitorii germani îşi vor pregăti viitorii angajaţi în cadrul şcolilor profesionale din Timişoara. Vor fi aleşi elevi cu vârsta de peste de 15 ani şi cu aceştia se vor încheia contracte de educație. Ei vor primi un sprijin lunar de 400 de lei pe lună.

Colegiul Tehnic Ferdinand din Timişoara a fost teren de încercare pentru a se demonstra viabilitatea proiectului, aici funcţionează deja de mai mult timp un model de şcoală duală. „Firmele au nevoie de muncitori de înaltă calificare, iar școlile timișorene vin tot mai mult în întâmpinarea acestor nevoi stringente. După Colegiul Ferdinand acum se alătură proiectului de învățământ profesional mai multe școli de meserii din Timișoara. Se vor forma electricieni, electromecanici și lucrători în administrație”, a mai declarat reprezentantul patronilor germani.

„Școala Duală” a fost îmbrăţişată de zece investitori germani, sistemul nu este unul închis şi sunt aşteptate să se alăture cât mai multe firme.

Sătui de angajaţi care să nu se descurce în producţie şi care trebuie şcoliţi de la zero atunci când primesc o slujbă, investitorii germani di

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 51 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 59 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°