Serviciul de asistenţă parentală nu este atât de cunoscut în Republica Moldova şi totuşi 239 de copii deja beneficiază de acesta.
Olga Zaharia, de La Direcţia Municipală de Protecţia a Copilului, a explicat că toate persoanele care vor să devină asistenţi parentali sunt instruite timp de 90 de zile. Din grupul format iniţial, de obicei rămân doar opt-nouă. Motivul pentru care multe persoane nu se pot decide dacă vor sau nu să devină asistenţi parentali este că cei mai mulţi dintre copii care beneficiază de acest serviciu nu au statut de adopţie.
Pregătirea psihologică a asistenţilor, de asemenea, este un proces complicat şi continuu. Este foarte important ca asistentul parental şi copilul să fie compatibili la caracter. În plus, despărţirea este un moment care trebuie pregătit din start. Psihologul Livia Marginean, de la organizaţia CCF Moldova, spune că nu rareori asistenţii parentali suferă atunci când trebuie să se despartă de copii pe care i-au avut în îngrijire în familie.
Curajul de dărui speranţă
Maria Volosciuc a devenit asistent parental, acum doi ani, când a văzut un anunţ. S-a gândit mai întâi că e prea bătrână să crească iarăşi copii, dar, încurajată fiind şi de soţul său, s-a informat de condiţii.
Psihologul de la organizaţia CCF Moldova împreună cu colaboratorii Direcţiei municipale au chemat-o la interviu şi au verificat locuinţa Mariei. Spaţiu locativ era îndeajuns, condiţiile erau bune, aşa că au trecut cu uşurinţă aceste etape. După ce a trecut şi de instruire şi şi-a exprimat preferinţele, acasă i-a fost adusă o fetiţă. Când a venit în această familie, Lenuţa nici nu ştia denumirile florilor şi a fructelor. Acum, ea se ocupă de florile din grădina casei unde locuieşte.
Îi place să se îmbrace frumos şi să zâmbească. La început îi numea pe asistenţii parentali ”domna Maria” şi ”domnul Mihai”. Acum îi numeşte bunici, iar