Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia nu a identificat atacatorii microbuzului dinamovist, la Lugoj

Publicat in Timpolis, luni 22 iulie 2013 ·

La două zile după ce un microbuz cu suporteri dinamoviști care plecau de la Timișoara spre București a fost atacat cu pietre și bâte într-o benzinărie din Lugoj, Poliția încă nu i-a dscoperit pe autorii atacului. A fost, însă, întocmit un dosar penal pentru distrugere.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, aproximativ zece persoane necunoscute au atacat un microbuz cu suporteri ai echipei de fotbal Dinamo București. Incidentul violent s-a produs într-o benzinărie din Lugoj. La fața locului au fost chemați polițiștii și jandarmii, însă aceștia au ajuns după ce huliganii au spart geamurile laterale, parbrizul și două scaune ale microbuzului. La două zile de la producerea evenimentului, reprezentanții Poliției susțin că nu au date suplimentare și că nu au identificat încă niciun suspect, chiar dacă o anchetă a fost deja deshisă în acest sens și s-a întocmit un dosar penal pentru ultraj și distrugere. Mai mult, despre microbuzul atacat, care, cel mai probabil, este unul închiriat, polițiștii nu știu cine este proprietarul sau firma care îl deţine.

"Incidentul de la Lugoj a avut autori necunoscuți, care au spart geamurile laterale și parbrizul unui microbuz din benzinărie. În urma actului de violență și distrugere, polițiștii au întocmit un dosar penal și au deshis o anchetă pentru prinderea autorilor”, ne-a declarat Ionuț Bocancea, de la Biroul de Presă al I.P.J. Timiș. De asemenea, acesta precizează că atacatorii pot fi fani ai echipei ACS Poli Timișoara din Lugoj și că, cel mai probabil, microbuzul, un Volkswagen Crafter pentru transport de persoane, cu numere de București, este unul închiriat.

Potrivit aceleiași surse polițienești, cei aproximativ zece autori ai atacului s-au repezit spre microbuzul parcat în incinta unei benzinării din Lugoj și au spar geamurile, au rupt scaune și au rănit ușor unii pasageri. Suporterii nu au fost răniți întrucâ

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 10 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 10 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 9 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Accident înfiorător pe DN2. Bilanţul este de 5 morţi şi doi răniţi. A fost activat planul roşu

Ziarul Financiar acum 12 ore
Bilanţul final al accidentului din Suceava devine şi mai tragic după ce echipele de intervenţie au găsit sub maşina răsturnată în şanţ trupul neînsufleţit al unui copil de 4 ani. „După reverificarea zonei, sub cupola unui autoturism răsturnat în şan

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 10 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 8 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 11 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 10 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°