Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce fac salvamarii grevă

Publicat in Romania Libera, luni 22 iulie 2013 ·

În anul 2006, salvamarii de pe litoral intrau pentru prima dată în grevă. O parte dintre ziarele locale constănţene spuneau atunci că aceasta este o premieră neagră a guvernării Tăriceanu. Anii au trecut, guvernul s-a schimbat, dar problemele au rămas aceleaşi. Ieri, George Lipoveanu, preşedintele Clubului nautic "Callatis" Mangalia, a anunţat că salvamarii nu şi-au primit de două luni banii şi că, în aceste condiţii, aceştia se pregătesc de grevă generală. De vină pentru această situaţie este guvernul, pentru că banii pentru plata salariilor vin de acolo, potrivit legii. Consiliul Judeţean Constanţa a adoptat, înainte de începerea sezonului estival, un proiect de hotărâre prin care cerea alocarea unui buget de circa 4,5 milioane lei, deci aproximativ un milion de euro, pentru plata salvamarilor, dar şi a asistenţei medicale pe plaje. De atunci, din luna mai, şi până acum acest proiect de hotărâre nu a fost adoptat, ceea ce înseamnă că, practic, salvamarii fac voluntariat, ei nefiind plătiţi de două luni. În aceste condiţii, pentru a forţa mâna guvernanţilor, salvamarii au anunţat că intră în grevă japoneză de mâine, iar dacă lucrurile nu se rezolvă sunt pregătiţi de grevă generală. Lucrurile însă nu par să se rezolve prea curând, pentru că pentru o eventuală alocare de fonduri este nevoie de o rectificare bugetară, şi aceasta nu va avea loc decât la sfârşitul lunii august, adică aproape de finele sezonului estival. Salvamarii sunt obişnuiţi cu astfel de forme de protest, pe care le aplică din 2006. În majoritatea cazurilor, banii au venit de-abia la sfârşitul sezonului. În 2010 şi 2011, aceştia şi-au primit salariile din fondul de rezervă al Guvernului. În ciuda faptului că muncesc fără bani, salavamarii din Mamaia sunt îmbrăcaţi în costume retro, după modelul celor purtate de primarul Constanţei în videoclipul de promovare a staţiunii.

În anul 2006, salvamar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok este nefuncţional în SUA. Mesajul afișat utilizatorilor: „Suntem norocoşi că Trump va lucra cu noi la o soluţie”

HotNews acum o ora
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei. Utilizatorii americani au văzut pe aplicație un mesaj prin care au fost anunțați că a fost promulgată o lege care interzi

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 23 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

News.ro acum 3 ore
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului. Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk au învins echipa Hanyu Guo/Alexand

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 51 minute
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 19 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta b

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°