Soarele abia a apus. Primele stele încep încet-încet să se ițească pe cer.

În poienița în care tocmai ați ajuns nu mai e nimeni. Ultimii maneliști grataragii au plecat, fumul s-a risipit, în sfîrșit e liniște. Doar greierii se aud, timid. Cri-cri-ul lor romantic răsună departe în noaptea senină.

Te ridici brusc, scoți un pulover din rucsac și i-l oferi, galant. Ridică o sprînceană: “Cum ai ghicit, iubi, că începuse să-mi fie frig?”. Lași întrebarea fără răspuns. Tu, evident, n-ai nimic, ești bărbat, ce naiba! (Mă rog, asta poate însemna că ești fie mai rezistent, fie mai nesimțitor, dar s-o lăsăm așa…) Chiar, atunci de unde ai ghicit că începuse să-i fie frig? Secretul e între tine și complicii tăi fără intenție, greierii. Stai, ce?

Aha, știam că nu știați! Greierii cîntă frecîndu-și ultimul set de picioare peste aripi. O fac doar masculii, într-un ritual de împerechere, încercînd să-și găsească jumătatea. Din seara respectivă, pînă cînd dimineața îi va despărți. Ei bine, există o corelație destul de precisă între numărul de cri-cri-uri pe care le auziți și temperatura aerului. Chestia asta a fost observată încă în 1897 de către fizicianul american Amos Dolbear. (Dacă n-ați auzit niciodată de el este pentru că nu a patentat telefonul, pe care l-a inventat cu unșpe ani înaintea lui Graham Bell.)

După numeroase experimente, efectuate în cele mai diverse condiții, s-au găsit și niște formule empirice care să arate corelația “foarte” liniară dintre temperatura aerului și numărul de cri-cri-uri pe minut. Există, desigur, formule atît în grade Fahrenheit (pentru americani), cît și în grade Celsius, pentru noi, restul, ăștia normali. Dintre multele variante despre care am citit, amuzant, dar cea mai precisă pare tot cea descrisă în Old Farmer’s Almanac: “Pentru a converti numărul de cri-cri-uri în grade Fahrenheit, numărați cîte sunete scot gre