Cursurile acestor şcoli pot fi urmate de absolvenţi cu sau fără diplomă de bacalaureat.
Absolvenţii claselor a XII-a care au trecut examenul de bacalaureat pot urma o şcoală postliceală unde pot învăţa o meserie şi, după două sau trei ani, pot obţine o diplomă. Pentru ca aceste forme de învăţământ să nu dispară, Ministerul Educaţiei a închis ochii şi acceptă şi absolvenţii care nu au luat bacalaureatul. Școlile postliceale din Roman au început să facă înscrieri. Candidaţii nu vor da testare decât în situaţia în care numărul candidaţilor este mult mai mare decât al locurilor scoase la concurs.
Liceul Tehnologic “Ion Ionescu de la Brad” din localitatea Horia desfăşoară cursuri la şcoala postliceală din cadrul liceului începând din anul 2005. “Locurile se ocupă în fiecare an. Jumătate din locuri se ocupă de cei care lucrează în comerţ şi au nevoie să se perfecţioneze, iar jumătate de absolvenţii claselor a XII-a. În acest an scoatem la concurs 28 de locuri la specializarea industrie alimentară, pentru calificarea tehnician în controlul produselor agroalimentare”, spune profesoara Cristina Samson, directorul Liceul Tehnologic “Ion Ionescu de la Brad”.
Cei care vor să se perfecţioneze în domeniul contabilităţii au şansa să urmeze cursurile şcolii postliceale din cadrul Colegiului Tehnic “Danubiana”. Liceul a scos la concurs 30 de locuri pentru calificarea asistent de gestiune.
Absolvenţii care vor să lucreze în domeniul medical pot urma cursurile Școlii Postliceale Sanitare”Moldova”, o unitate de învăţământ privată cu durata de trei ani. Pentru calificarea asistent generalist, candidaţii au la dispoziţie 150 de locuri, iar pentru calificarea asistent medical de farmacie, 90 de locuri. Media 9,00 la bacalaureat scuteşte 50% din taxa de şcolarizare în primul an de studiu.
Cursurile acestor şcoli pot fi urmate de absolvenţi cu sau fără diplomă d