Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătăuşii din Checea, cercetaţi în stare de libertate, după ce au lovit şi au intrat cu forţa peste victime

Publicat in News Timisoara, luni 22 iulie 2013 ·

Poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe. La  data de 19 iulie a.c., în jurul orei 20.40, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că  teri persoane au pătruns, fără drept într-o locuinţă din Iecea Mică, agresându-i fizic pe proprietari. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii, beneficiind de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, i-au identificat pe S. Răzvan, de 25 de ani, B. Adrian,de 24 de ani şi S. Caludiu, de 25 de ani, toţi din Cărpiniş, suspectaţi de comiterea faptelor. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că scandalul între suspecţi şi persoanele vătămate (doi bărbaţi de 35, respectiv 36 de ani şi mama acestora) a izbucnit iniţial într-un bar din localitate, unde S. Răzvan şi S. Grigore,de 36 de ani au avut o altercaţie verbală. Ulterior, suspectul s-a deplasat la domiciliul bărbatului, însoţit de doi prieteni, unde l-au agresat fizic atât pe el, cât şi pe fratele şi mama acestuia. Cei trei tineri au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie unde le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe. În sarcina lui S.Răzvan s-a reţinut şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Suspecţii au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi introduşi în Arestul I.P. J. Timiş. La data de 20 iulie, cei trei tineri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă, faţă de S. Nicolae dispunându-se măsura interzicerii de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, iar ceilalţi doi fiind cercetaţi în stare de libertate. Poliţiştii

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°