Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Update. EXCLUSIV. IATĂ CE AU DESCOPERIT membrii UNIUNII COMPOZITORILOR în SCANDALUL DE PLAGIAT în care este implicată INNA

Publicat in Libertatea, luni 22 iulie 2013 ·

În plin succes muzical, numele INNEI este implicat într-un scandal de plagiat.

Compozitorii piesei "Club Rocker", Marcel Botezan, Radu Bolfea şi Sebastian Barac, sunt acuzaţi de interpretul spaniol Roberto Martinez că ar fi plagiat una dintre melodiile sale, "A Minute of Life".

În acest sens, spaniolul i-a acţionat în judecată pe cei trei români, procesul urmând să se desfăşoare în Capitală, în toamnă, după încheierea vacanţei judecătoreşti. Martinez joacă româneşte

Până atunci, însă, spaniolul şi-a angajat o casă de avocatură din România care să se ocupe de cazul său şi a trimis Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România -. Asociaţia pentru Drepturile de Autor (UCMR - ADA), partiturile foarte bine la pus ale celor două piese conflictuale.

Contactat de LIBERTATEA.RO, compozitorul Ionel Tudor, membru membru - alături de Horia Moculescu, Maia Ciobanu şi Mircea Drăgan - într-o comisie profesională alcătuită în cadrul UCMR-ADA şi care, împreună cu colegii săi, a analizat dosarul înaintat de Ramirez prin avocaţii care îl reprezintă, ne-a declarat:

"Noi, cei de la Uniunea Compozitorilor nu putem da verdictul de plagiat. De asta se ocupă instanţa, iar noi nu suntem tribunal. Cert este că spaniolul a trimis la noi partiturile ambelor piese, în cel mai mic detaliu, foarte bine puse la punct şi, după ce am analizat cele două piese am constatat că există asemănări destul de grave între cele două piese, mai ales în partea de Chorus (refren -n.r.)" Verdictul muzical cântăreşte în instanţă

Astfel, VERDICTUL MUZICAL în ceea ce priveşte cele două piese este că între ele există "mari asemănări din punct de vedere melodic, armonic, dar, mai ales, din punct de vedere ritmic", ne-a spus Ionel Tudor.

Cert este că, deşi UCMR - ADA nu este instanţă judecătorească, analiza făcută de membrii comisiei profesionale din cadrul instituţiei,

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 19 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 52 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°