Cea mai facilă metodă de a scăpa de kilogramele în plus pare să fie apelul la „pilula minune”. Pastilele de slăbit conţin, însă, substanţe chimice care pot dezvolta atât boli psihice, cât şi de tranzit intestinal, avertizează medicii nutriţionişti. Ciudat este că în farmacii ni se oferă fel de fel de astfel de produse, fără a ni se prezenta vreun efect advers.
Farmacistă: „Nu au efecte adverse, am luat şi eu”
Cine nu-şi doreşte o siluetă perfectă, mai ales că e vară?. În acest sens, cea mai simplă metodă la care apelează unele persoane cu probleme de greutate sunt pastilele de slăbit, pilule pe care le găseşti la orice farmacie.
Întrăm într-o farmacie din Piaţa Badea Cârţan din Timişoara, pentru a vedea cum şi dacă ne sunt recomandate astfel de „medicamente-minune”. Spunem doar că avem nevoie de pastile de slăbit. Una din farmaciste ne prezintă un astfel de produs, pe cutia pastilelor fiind desenat trupul perfect al unei domnişoare. „Argument” că putem arăta şi noi aşa. E suficient să folosim pilulele în cauză. Întrebăm dacă se cunosc substanţele pe baza cărora acţionează medicamentul. Nu ni se răspunde. Ne interesăm de efecte adverse. Răspunsul este unul categoric din partea femeii care încearcă să ne vândă produsul: „Nu au efecte adverse, am folosit şi eu pastilele acestea. Trebuie doar să bei foarte multă apă”.
Mergem mai departe, la un magazin cu produse naturiste. Aici ni se oferă trei tipuri de astfel de pastile. Şi aici întrebăm dacă se cunosc efectele adverse ale medicamentelor. Vânzătoarea ne răspunde că nu, „oricum, ele acţionează pe bază de plante şi nu-ţi pot face niciun rău”.
Nutriţionist: „Pastilele de slăbit pot avea efect advers asupra creierului”
Am contactat un medic nutriţionist care să ne prezinte exact riscurile la care ne supunem atunci când folosim pastilele de slăbit. Ga