Presa din Marea Britanie anunţă cu litere de-o şchioapă că bebeluşul prinţului William şi al lui Kate Middleton se va naşte astăzi. Ducesa de Cambridge a fost internată în spital luni dimineaţă, după ce a intrat în travalui.
Kate Middleton va da naştere luni, la spitalul Paddington, copilului său şi al prinţului William. Ducesa a fost internată luni dimineaţă, după ce a intrat în travaliu.
Cel mai nou membru al familiei regale din Marea Britanie se va naşte la spitalul Paddington, acelaşi la care prinţesa Diana a dat naştere fiilor prinţului Charles, William şi Henry.
Potrivit unor oficiali ai Palatului Regal, Kate se află în primele stagii ale travaliului.
Prinţul William este şi el prezent la spital şi aşteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului său născut, al cărui sex nu este cunoscut încă.
Aripa Lindo Wing de la St Mary’s Hospital este o unitate de excepţie. Potrivit E! News, Kate va fi tratată regeşte, cum altfel, în spital.
Naşterea copilului lui William şi Kate este fără îndoială cel mai aşteptat eveniment al lunii în Marea Britanie. Jurnaliştii s-au adunat în faţa maternităţii unde va naşte Kate încă de la începutul lunii, casele de pariuri au organizat concursuri privind sexul sau numele copilului, iar graficienii s-au înghesuit să realizeze portrete ipotetice ale viitorului moştenitor al tronului Marii Britanii.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Citeste mai mult pe RTV.NET
Presa din Marea Britanie anunţă cu litere de-o şchioapă că bebeluşul prinţului William şi al lui Kate Middleton se va naşte astăzi. Ducesa de Cambridge a fost internată în spital luni dimineaţă, după ce a intrat în travalui.
Kate Middleton va da naştere luni, la spitalul Paddington, copilului său şi al prinţului William. Ducesa a fost internată luni dimineaţă, după ce a intrat în travaliu.
Cel mai nou membru al familiei regale