Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL anunţă că îşi menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la şefia Transporturilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iulie 2013 ·

PNL a anunţat, într-un comunicat transmis după ce Traian Băsescu a declarat că Ovidiu Silaghi este "un om fără performanţă", că îşi menţine propunerea privind şefia Transporturilor, prezentând, de asemenea, câteva realizări ale acestuia, printre care şoselele de centură din proiectul "Marea Neagră".

"Partidul Naţional Liberal îşi menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la conducerea Ministerului Transporturilor. În acest context, PNL consideră oportună prezentarea unora dintre cele mai importante acţiuni desfăşurate de domnul Silaghi în perioada mandatului său în funtea Ministerului Transporturilor:

1. Iniţierea negocierilor cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, privind deblocarea POS Transport şi a discuţiilor referitoare la această temă în cadrul Acordului cu FMI;

2. Rezilierea Contractului pentru tronsonul Nădlac-Arad pentru suspiciuni de fraudă confirmate, ceea ce a dus la deblocarea discuţiilor cu Comisia Europeană", se arată în comunicatul PNL.

3. Demararea şi finalizarea procesului de selecţie pentru mai multe companii aflate sub autoritatea MTI, în cadrul proiectului «Recrutare Management Privat»,

4. Acordurile încheiate cu Guvernul Bulgariei în vederea finalizării Podului Calafat-Vidin şi a Strategiei Dunării"

5. Obţinerea de către CFR Infrastructură a împrumutului de 175 de milioane de euro de la BERD.

6. Finalizarea mai multor tronsoane de autostradă: Autostrada Soarelui (tronsoanele Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa), Autostrada A3 (tronsonul Bucureşti-Ploieşti);

7. Finalizarea Protocolului de cooperare între MTI şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Transporturilor din Spania în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport (30 octombrie 2012), urmată de vizita de astăzi a premierului Victor Ponta în Spania;

8. Asigurarea condiţiilor de transparenţă pentr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 31 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 51 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°