Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Darius Vâlcov: „Chiar dacă se va amâna votarea Constituţiei, proiectele europene pot fi adoptate pe regiuni”

Publicat in Gazeta Noua, luni 22 iulie 2013 ·

Preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică din Senatul României a declarat, în cadrul Şcolii politice a TSD de la Caracal, că, în ciuda faptului că se va amâna votarea noii Constituţii, proiectele pe fonduri structurale, din viitorul exerciţiu financiar, ar putea fi aprobate la nivel de regiune.

Senatorul de Slatina dă exemplul Poloniei, care a înfiinţat, în 2004, 16 voievodate, structuri administrativ-teritoriale cu ajutorul cărora au reuşit să atragă 25% din cele 50 de miliarde, fonduri structurale care au fost investite în fosta ţară comunistă.

„În continuare se poate, chiar dacă se va amâna votarea Constituţiei pentru anul viitor şi regionalizarea se va face imediat după aceea. Eu zic că există o perioadă de unu-doi ani, în care ar putea să existe la Ministerul Dezvoltării o autoritate de management care apoi, din 2016, să predea celor opt, nouă sau zece regiuni, câte vor fi, această competenţă, pe măsură ce autorităţile de management de la nivelul fiecărei regiuni se vor acredita“, a spus Vâlcov.

Preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică a reiterat faptul că toată echipa PSD Olt era pentru modificarea Constituţiei şi introducerea termenului de regiune.

„Toată echipa PSD din judeţul Olt şi-ar fi dorit cu ardoare să avem înfăptuită această regionalizare, la sfârşitul acestui an, astfel încât, în perioada 2014-2020, în următorul exerciţiu financiar, să putem să absorbim fondurile europene direct prin regiuni. Adică să se facă proiectul la Dolj şi să se aprobe la Craiova, în aceeaşi regiune. Nu cum se face acum, când trebuie să te duci şi să stai la coadă la Bucureşti. Dacă are cine să-ţi citească dosarul, e bine, dacă nu, este pus într-un dosar şi îşi amintesc de el după şase sau opt luni”, a mai spus Vâlcov.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum 30 minute
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum 54 minute
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

Departamentul Trezoreriei al SUA anunță că a fost ținta unui atac cibernetic din China

Ziare.com acum 29 minute
Departamentul Trezoreriei al SUA a anunțat că a fost ținta unui atac cibernetic susținut din China. Departamentul Trezoreriei a anunţat la data de 30 decembrie 2024, într-un mesaj transmis membrilor Camerei Reprezentanţilor, că a fost ținta unui ata

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 6 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 8 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Peste 92 de tone de petarde şi artificii au fost confiscate în cadrul acţiunii „Pirotehnic”

G4Media acum 2 ore
Peste 92 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate până în prezent în vederea confiscării în cadrul acţiunii „Pirotehnic”, care se desfăşoară în perioada 30 septembrie – 5 ianuarie 2025, au anunţat, luni, reprezentanţii Direcţiei Arm

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°