Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a avertizat, ieri seară, că "poporul evreu va decide orice acord cu palestinienii", făcând referire la următoarele discuţii de pace.
Secretarul de Stat american, John Kerry, spunea la sfârşitul săptămânii trecute că s-a ajuns la o înţelegere iniţială, iar discuţiile directe de pace, dintre israelieni şi palestinieni, vor avea prima rundă de negocieri în cursul săptămânii viitoare, la Washington.
Premierul de la Tel Aviv a declarat că asemenea aspecte esenţiale şi orice măsură categorică "sunt prea importante pentru a fi luate de o singură forţă politică".
"În primul rând, dacă vom ajunge la un acord, acesta va fi supus unui referendum naţional. Cred că este necesar. Nu cred că asemenea decizii pot fi luate de o singură coaliţie politică. Poporul trebuie să decidă", a spus Netanyahu.
"Va fi un dialog dificil, dar vom participa garantând deplina noastră integritate, onestitate şi speranţa că întregul proces de pace va fi unul responsabil, serios şi discret, cel puţin în primele etape. În felul acesta cresc şansele să ajungem la un rezultat pozitiv", a precizat premierul israelian.
Citeşte mai multe despre: Benjamin Netanyahu John Kerry israel, tel aviv discutii de pace palestina
Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a avertizat, ieri seară, că "poporul evreu va decide orice acord cu palestinienii", făcând referire la următoarele discuţii de pace.
Secretarul de Stat american, John Kerry, spunea la sfârşitul săptămânii trecute că s-a ajuns la o înţelegere iniţială, iar discuţiile directe de pace, dintre israelieni şi palestinieni, vor avea prima rundă de negocieri în cursul săptămânii viitoare, la Washington.
Premierul de la Tel Aviv a declarat că asemenea aspecte esenţiale şi orice măsură categoric