Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUPRAVIEȚUITORII din Muntenegru: o lună de coșmar. Care este BILANȚUL din spitale și când vor fi acordate despăgubiri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 iulie 2013 · ·

La 30 de zile de la tragedia în care au murit 18 oameni, doi dintre cei 29 de supravieţuitori sunt în comă. Ancheta nu s-a încheiat, iar dosarele pentru daune nu sunt stabilite. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Astăzi se împlineşte o lună de la una dintre cele mai cumplite tragedii rutiere din istoria turismului românesc. Pe 23 iunie au murit 18 oameni, iar alţi 29 au fost răniţi, după ce un autocar al firmei Gregory Tour s-a prăbuşit într-o prăpastie, în localitatea Grlo, de pe o şosea montană, la 30 de kilometri de capitala Muntenegrului, Podgorica. Toţi plecaseră într-un sejur prin agenţia de turism Mareea Travel.

Retrăia clipe de acum 20 de ani

Pentru familiile celor decedaţi ori rămaşi cu sechele pe viaţă, coşmarul nu s-a încheiat. Ieri, zece din cei 29 de răniţi se aflau pe paturile spitalelor Universitar şi Floreasca, unitățile medicale care au primit cele mai grave cazuri. Un bărbat şi o femeie sunt încă în comă, iar prognosticul în cazul acestora este rezervat. Medicii spun că bolnavii care stau în comă mai mult de o lună au şanse scăzute să se mai trezească, iar riscurile de rămâne cu sechele sunt mari. Restul răniţilor se recuperează în secţiile de terapie intensivă, ortopedie sau chirurgie plastică. La Spitalul Universitar, au mai rămas patru din cei 11 răniţi internaţi iniţial, iar la Floreasca, din cei zece răniţi internaţi iniţial au plecat acasă doar patru.

Vești bune vin de la spitalele Elias și Bagdasar-Arseni, unde în urmă cu o săptămână au fost externaţi ultimii pacienţi. Printre ei, Marieta, soţia afaceristului Nicolae Derviş, mort în accident, din Curtea de Argeş. „Nu şi-a revenit din şoc”, a povestit pentru EVZ un apropiat al familiei. Ea fusese declarată moartă. A fost identificată după o zi, când s-a trezit din comă. Retrăia clipe de acum 20 de ani, când copiii erau mici. A aflat că soţul ei s-a prăpădit abia după câteva zile.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul deputat Dan Vîlceanu, trimis în judecată! Este suspectat că l-ar fi agresat pe deputatul PNL Florin Roman

Ziua Constanta acum 49 minute
Fostul deputat Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta este suspectat că anul trecut l-ar fi bătut în Parlament pe deputatul PNL Florin Roman. Potri

[VIDEO] Doi olandezi au fost prinși pe Autostrada A1cu droguri în mașină

Arad24.net acum 29 minute
Doi cetățeni olandezi au fost depistați, în trafic, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, având asupra lor cantități importante de droguri de risc și mare risc. Ei au fost opriți în trafic iar în urma controlului efectuat, substanțele interzise au fost găsi

Ce a publicat președintele Nicușor Dan pe X despre discuția cu Donald Trump

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seară o convorbire telefonică cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. La scurt timp după avansarea informațiilor în spațiul public, pe pagina de X deținută de președintele Nicușor Dan a apărut ș

Ministrul Economiei a semnat două scrisori de solicitare pentru coproducția de muniție cu Statele Unite

Adevarul acum o ora
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a semnat miercuri, 28 mai, două scrisori de solicitare pentru coproducţia de muniţie cu Statele Unite, fiind vizată coproducţia muniţiei pentru tancurile Abrams şi a muniţiei de artilerie.

Kremlinul îi răspunde lui Zelenski la propunerea privind o întâlnire trilaterală cu Putin și Trump. În ce condiții e Rusia dispusă să o accepte

HotNews acum 42 minute
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat propunerea lui Volodimir Zelenski de a exista o întrevedere între liderul de la Kiev, Vladimir Putin şi Donald Trump. „O astfel de întrevedere trebuie să fie rezultatul unor acorduri con

S-a aflat cine este CÂȘTIGĂTORUL Chefi la cuțite 2025. Iată cine pleacă acasă cu marele premiu

Gandul acum 13 minute
Sezonul 15 al emisiunii „Chefi la cuțite” ajunge miercuri seară la final. Astfel, pe pagina de Instagram Viperele Vsele se știe cine este marele câștigător al acestui sezon, dar și cine pleacă acasă cu suma de 30.000 de euro. Conform postării, este

Încă o persoană a fost rănită de un urs pe Transfăgărășan, în zona barajului Vidraru

HotNews acum o ora
O femeie a fost rănită de un urs, miercuri, în timp ce se afla în zona barajului Vidraru, în judeţul Argeş. Este a doua zi consecutiv în care are loc un astfel de incident pe Transfăgărășan. Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urg

Anunț de ultimă oră: când începe programul Rabla 2025 + valoarea ecotichetelor

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Înscrierile pentru vor debuta pe 4 iunie, ora 10:00, unităţile administrativ-teritoriale (UAT) şi instituţiile publice, și pe 19 iunie, ora 10:00, se vor aplica şi persoanelor fizice, potrivit anunțului făcut în cursul zilei de miercuri pentru Admin

Ilie Bolojan, după negocierile cu Nicușor Dan: „Este posibil să creștem taxe și impozite. PNL e parțial responsabil pentru situația României”

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan a făcut primele declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre măsurile pe care PNL le ia în calcul pentru reducerea deficitului bugetar, dar și pentru accelerarea absorbției d

Ilie BOLOJAN, după consultările de la Cotroceni: „Ne-am exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare, pentru a redresa situaţia”

Gandul acum 2 ore
Ilie Bolojan a declarat la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni dintre președintele României, Nicușor Dan, și PNL că liberalii și-au exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare. „Ne-am exprimat atât faptul că suntem conștienți de

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

13°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
Constanta
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

14°/20°
vin.

14°/19°
sâm.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

12°/21°
joi

11°/15°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
Timisoara
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/18°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°