-AA+A
Agresivitatea umană are multiple feţe. Chiar şi acolo unde socoteşti că agresivitatea nu se manifestă, acolo chiar izbucneşte într-un mod ciudat, neaşteptat, particularizată. Agresivitatea se manifestă neprovocată. Cred că românul, în ciuda faptului că se consideră conciliant, ospitalier şi fatalist în spirit mioritic, manifestă un soi de agresivitate specifică. Agresivitatea la american este directă, pe faţă, brutală. Agresivitatea la rus este parşivă şi ticăloasă, este elaborată şi aplicată după un anumit program. La român agresivitatea apare ca o zbenguială, ca din glumă, iscată din spirit de isteţime şi jubilare, ceea ce îi dă şi o notă vulgară.
La începutul anilor 1990, România a fost invadată de brutării patronate de italieni. Brutăriile produceau franzele mari, albe şi pufoase, ca fabricate din făină gonflabilă. Franzelele acelea agresau pofta de gust a românului, făcându-l slugarnic şi hulpav. Făcea românul coadă ca să cumpere acel produs. Românul, în loc să refuze imediat un astfel de produs, începuse să-l aduleze.
Se tot spune în împrejurări nenumărate că românul este un tip de om credincios, profund credincios. Până şi statistica vine şi confirmă această realitate. Realitatea din statistică, însă, ne indică doar o latură declarativă cu privire la spiritul manifest românesc. Dar dincolo de astea, nimeni nu a adus în discuţie aspectul că, după 1990, biserica, indiferent de cultul practicat, a devenit în manifestările ei agresivă. Atât de multe lăcaşuri de cult s-au construit, încât, în faţa fenomenului, nu poţi decât să-ţi exprimi mirarea. Adevărul este că ridicarea atâtor lăcaşe de cult nu are nicio latură negativă în manifestarea ei - ca să nu mai vorbesc de numărul mare de mănăstiri noi, ridicate unde te aştepţi şi acolo unde nu te aştepţi. Sârgul depus în acest sens a devenit oarecum de admirat. Şi totuşi, au fost ridicate biserici
