Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 4.500 de candidaţi la UMF Bucureşti, 5,2 pe loc la Medicină, 9,7 la Medicină Dentară

Publicat in Romania Libera, luni 22 iulie 2013 ·

Peste 4.500 de candidaţi s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, cea mai mare concurenţă fiind la Facultatea de Medicină Dentară, unde sunt 9,7 candidaţi pentru unul din cele 131 de locuri fără taxă, şi la Medicină, cu 5,2 candidaţi pentru unul din cele 432 de locuri, transmite Mediafax.

La cele patru facultăţi ale UMF "Carol Davila" s-au înscris 4.541 de candidaţi. Anul acesta, comparativ cu anul trecut, numărul candidaţilor înscrişi a crescut, la Facultatea de Medicină fiind 5,2 candidaţi pe un loc fără taxă, în timp ce pentru Facultatea de Medicină Dentara sunt 9,7 candidaţi pe un loc, a anunţat, luni, UMF "Carol Davila".

La Facultatea de Medicină, unde au fost scoase la concurs432 de locuri finanţate de la buget, au fost înscrişi 2.262 de candidaţi, dintre care 28 de olimpici, iar 53 de candidaţi au optat pentru locurile cu taxǎ.

La Facultatea de Medicină Dentară, pentru cele 131 de locuri fără taxă s-au înscris 1.280 de candidaţi, iar 44 au optat pentru locurile cu taxǎ.

La Facultatea de Farmacie s-au înscris 408 candidaţi pentru cele 131 de locuri fără taxă , iar 21 au ales locurile cu taxă.

Facultatea de Moaşe a scos la concurs 156 de locuri, pentru care s-au înscris 591 de candidaţi, dintre care 20 au optat pentru locurile cu taxǎ.

Examenul de admitere pentru toate facultăţile din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti va avea loc miercuri, de la ora 9.00 pentru facultăţile de Medicină şi Farmacie, iar la ora 16.00 pentru Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Candidaţii vor intra în sălile de concurs începând cu ora 8.00 pentru facultăţile de Medicină şi Farmacie, respectiv ora 15.00 pentru Facultatea de Medicină dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

"Nu este admisă, sub niciun motiv, intrarea în săl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°