Rutierul britanic Chris Froome (Sky), care a câştigat, duminică seară, ediţia cu numărul 100 a Turului Franţei, a declarat că tricoul galben pe care l-a cucerit va rezista în timp, făcând aluzie la suspiciunile de dopaj care s-au făcut la adresa sa în ultima perioadă.
"Acesta este cel mai frumos eveniment din lume. Să câştig ediţia centenară a Turului Franţei este o onoare pentru mine. Acest tricou galben va rezista în timp. După istoria recentă a ciclismului şi dezvăluirile apărute, oricine ar fi purtat tricoul galben ar fi fost supus controalelor, dar şi criticilor. Eu m-am obişnuit cu această idee. Tot plutonul este împotriva dopajului. Vreau să dedic această victorie mamei mele. Fără încurajările ei, cu siguranţă acum eram doar în faţa televizorului. De asemenea, trebuie să mulţumesc echipei mele. A fost un Tur al Franţei excepţional, o luptă aprigă până la sfârşit", a spus Froome.
Rutierul britanic Chris Froome (Sky) a câştigat ediţia cu numărul 100 a Turului Franţei, duminică seară, pe Champs-Elysees, la Paris.
Chris Froome, născut la 20 mai 1985, la Nairobi (Kenya), a purtat tricoul galben timp de 14 zile la Turul Franţei, unde participa pentru a treia oară, după ce în 2012 a fost al doilea, iar în 2008 a fost pe locul 81. El a preluat tricoul galben în etapa a opta şi a câştigat în total trei etape.
Froome este al doilea britanic care câştigă Turul Franţei, după Bradley Wiggins anul trecut.
Învingătorul etapei a 21-a, de duminică, Marcel Kittel, născut la 11 mai 1988, a reuşit să se impună pentru a patra oară într-o etapă la ediţia centenară a Turului Franţei. Kittel i-a devansat pe compatriotul său Andre Greipel şi pe britanicul Mark Cavendish.
În clasamentul final, Froome i-a devansat pe columbianul Nairo Quintana (23 ans) şi pe spaniolul Joaquim "Purito" Rodriguez.
Quintana a obţinut tricoul alb pentru cel mai