“Alteţa sa regală, ducesa de Cambridge, a fost internată în această dimineaţă la spitalul St. Mary din Londra” în jurul orei 06.00 (05.00 GMT), “imediat ce a prezentat primele semne de începere a travaliului”, a anunţat într-un scurt comunicat de presă secretariatul de presă al cuplului princiar de la Palatul Kensington.
“Travaliul se află încă la început, după ce (ducesa de Cambridge, n.r.) a fost internată” la clinica St. Mary, “în jurul orei 06.00 (05.00 GMT) în această dimineaţă”, se precizează în comunicatul emis de Palatul Kensington, reşedinţa oficială a cuplului princiar britanic.
KATE MIDDLETON, ducesa de Cambridge, în vârstă de 31 de ani, a sosit cu automobilul de la Palatul Kensington, însoţită de soţul ei, prinţul William, care a anunţat că va fi alături de soţia sa la naşterea bebeluşului.
Potrivit unor surse oficiale, Palatul Kensingon va emite un nou comunicat de presă doar după naşterea bebeluşului.
Ducesa de Cambridge va fi asistată la naştere de unul dintre cei mai mari specialişti, inclusiv actualul medic ginecolog al reginei, Alan Farthing.
Potrivit presei britanice, prinţul William şi-a luat câteva zile de concediu de la baza aeriană din Ţara Galilor unde lucrează ca pilot de elicopter, pentru a petrece această săptămână alături de KATE MIDDLETON, în reşedinţa cuplului princiar, Palatul Kensington.
În schimb, CNN notează că prinţul William nu-şi va lua liber înainte de naşterea copilului, fiind posibil ca acesta să fie adus cu un elicopter la Palatul Kensington în momentul în care soţia sa va intra în travaliu.
Cine va fi anunţat de naşterea bebeluşului regal?
Despre naşterea copilului vor fi informaţi mai întâi Regina Elizabeth a II-a, primul ministru David Cameron şi conducătorii din fiecare regiune a Commonwealth-ului, precum şi restul membrilor familiei regale şi ai familiei lui KATE MIDDLETON. @N_