De când s-a anunţat abdicarea regelui Belgiei, Albert al II-lea, aproape toţi belgienii au căutat să obţină un răspuns clar la două probleme care-i frământă: “fiul mai mare al regelui, Filip, va fi capabil să-şi asume funcţia de şef de stat?” şi “ce fel de rege va fi?”. Pe scurt, cum va reuşi acest moştenitor în vârstă de 53 de ani să asigure viitorul dinastiei Saxa-Cobourg, viitor destul de zdruncinat de o serie de peripeţii recente prin care a trecut şi cât de capabil va fi să menţină unitatea unei ţără care, la ora actuală, este foarte fragilă din cauza mişcărilor politice naţionaliste separatiste care-i asmute pe flămânzi împotriva wallonilor?

Monarhia belgiană nu a reuşit prea mult în tentativa sa de a salva unitatea teritorială a statului. Deocamdată, nu se-ntrevede niciun semn că, după alegerile din mai 2014, Belgia va reuşi să depăşească criza de identitate prin care trece. în Flandra, naţionalismul reprezentat de partidul inde-pendist al lui Bart De Wever, şeful Alianţei neo-flamande (NVA), în ciuda demersurilor politice făcute de Casa Regală, este tot mai viguros, numărul flamanzilor care doresc separarea şi constituirea unui stat de sine stătător, crescând destul de alarmant, ceea poate pune-n pericol unitatea Belgiei.

Oricum, pe 21 iulie, Filip, al şaptelea rege al belgienilor, a depus jurământul investirii în faţa Camerelor Parlamentului, Senatului şi Deputaţilor, dată ce corespunde şi cu sărbătoarea naţională a Belgiei, numai că de data aceasta, ceremonia nu a mai fost urmată ca altă dată nici de etalarea fastului, nici de defilarea regilor invitaţi la ceremonie. De data aceasta, totul a fost mai sobru în concordanţă, după cum au observat, ironici, unii reprezentanţi ai massmedia, cu cerul înnorat de deasupra Bruxelles-ului şi felul mai rece de a se purta al noului rege. De altfel, după cum au remarcat unii observatori externi ai Casei Regal