Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restaurantul Romantic îşi redeschide porţile

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 22 iulie 2013 ·

După ce zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) au ridicat restricţiile impuse Restaurantului Romantic. Aşa se face că începând de sâmbătă unitatea îşi va redeschide porţile. Pe de altă parte, patronul unităţii, Augustin Bontea, susţine că instituţiile statului ar fi comis un abuz luând decizia de a închide porţile restaurantului, fapt care ar fi provocat pierderi estimate la circa şase miliarde de lei vechi, din care 600 de milioane ar fi fost doar amenzile încasate. Mai mult, acesta ar fi depus chiar şi o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva directorului DSVSA Satu Mare, Corneliu Ceică. Motivul: tergiversarea deciziei de a ridica interdicţia de funcţionare. Cine este sursa îmbolnăvirii?!

Patronul Restaurantului Romantic, Augustin Bontea, contestă rezultatele analizelor efectuate de către DSP şi DSVSA, care au indicat faptul că sursa infecţiei ar fi una dintre angajatele unităţii. Acesta a comandat o serie de examene la o unitate specializată din Baia Mare, care ar fi indicat faptul că sursa infecţiei ar fi un lot de brânză. “Am comandat o serie de analize la Baia Mare, de unde mi s-a comunicat faptul că sursa infecţiei ar fi brânza. Cantitatea de bacterii a depăşit de şapte ori limita admisă. Interesant este faptul că la cel de-al doilea eveniment DSVSA şi DSP nu au mai găsit stafilococ în organismul celei de-a doua angajate, decât pe mâini şi pe cuţit. Ceea ce înseamnă că, după părerea mea, sursa infecţiei a fost brânza. Am vorbit cu nişte specialişti din Germania care mi-au spus că o persoană nu poate infesta în asemenea hal alimentele încât să provoace toxiinfecţie în masă, decât dacă este extrem de bolnavă. Iar angajata mea nu prezenta nici pe departe semne vizibile de boală. Oricum, m-am conformat şi am dezinfecta

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 48 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Un dentist din Iași a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic, iar acesta l-a înghițit / „Ce vă agitați, n-a murit!” / Au dat în judecată clinica, solicitând despăgubiri în valoare de 15.000 de euro

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice, anunță Ziarul de Iași. Med

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°