Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) îşi va reduce numărul de angajaţi cu 25% până în luna septembrie, de la 272 la cel mult 220, a anunţat luni instituţia, potrivit Mediafax.
"Măsura vizează, în principal, structura serviciilor suport, dar scăderi vor înregistra şi direcţiile care derulează principalele activităţi: privatizare, creanţe, insolvenţă, politici comunitare, juridică şi de control", se arată într-un comunicat al AAAS.
Decizia va fi adoptată de Guvern cel târziu săptămâna viitoare, potrivit sursei citate.
AAAS (fosta AVAS) are în portofoliu 616 de companii, dintre care 316 privatizabile şi restul neprivatizabile.