Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, la Antena 3: Vreau să rebrenduiesc România în faţa partenerilor Europeni

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iulie 2013 ·

Premierul României, Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Spania, a declarant, într-o intervenție la Antena 3, că intenţionează să "rebrenduiească" România "în faţa partenerilor Europeni". Şeful Executivului a mai spus că regale Spaniei este

Premierul consideră că România a fost într-un con de umbra în ceea ce priveşte politica externă şi că pentru a putea să fim percepuţi correct ca imagine trebuie să existe nişte parteneri de discuţie care să ne şi cunoască.

"Vreau să rebrenduiesc România în faţa partenerilor Europeni", a spus Ponta.

El a precizat că prin vizitele sale externe doreşte să prezinte România aşa cum este

"Vreau să prezint România aşa cum suntem, nu să spun că suntem mai frumoşi", a mai spus Victor Ponta.

În privinţa criticilor venite de la Bruxelles legate de politica Guvernului, premierul a subliniat: "Ceea ce e important de la Bruxelles, că ne-au deblocat banii pe toate proiectele europene".

"Acum două zile Comisia Europeană a prezentat faimosul raport pe MCV, care a precizat că în justiţie situaţia s-a îmbunătăţit", a explicat premierul.

În privinţa criticilor aduse de preşedinte, Victor Ponta a explicat că România are de făcut lucruri importante, iar ceea Traian Băsescu face "campanie electorală" şi că aşteaptă "ca pe o uşurare" ca preşedintele să îşi încheie mandatul.

"Nu cred că românii aşteaptă de la mine să îmi consum energia certându-mă cu domnul Băsescu. Eu cred că aşteaptă să rezolv problemele economice", a spus Ponta.

Premierul a precizat că intenţionează foarte curând să găsească o soluţie pentru reducerea TVA-ului la pâine şi că în Spania acest lucru este o realitate deja.

CITIȚI ȘI: Traian Băsescu: Silaghi a fost INEFICIENT ca ministru. "A părut a fi un fel de apă SFINȚITĂ". Ponta să-și ASUME privatizarea CFR Marfă | VIDEO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 46 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°