Sigur suntem croiţi diferit, dar nu avem motive să facem din diferenţă o obsesie şi un pretext de autoflagelare.

Relaţia noastră cu timpul e complexă, contradictorie şi confuză uneori. De aici, poate, tentaţia de a fi retractili şi neîncrezători în noi înşine. Când te-ai format în spiritul unui imperiu, precum cel britanic, vezi istoria şi lumea de la o altă înălţime. Slavă domnului că nu ne-am pierdut uzul raţiunii ca să dorim să fim la fel ca englezii. occidentul ne-a abandonat în braţele bolşevismului pentru o jumătate de veac, din raţiuni meschine şi profund egoiste. Nu le purtăm pică pentru aceasta, dar îi invităm să-şi asume, la rândul lor, vinovăţia. Puţină smerenie nu strică nimănui. Acum, Europa ne-a reprimit la sânul ei, dar, ca să-l parafrazez pe nenea Iancu..., ne vede monstruos şi ar dori să ne integrăm canonului occidental cât mai repede, ignorând că ea însăşi l-a construit în secole. Să nu ne autoflagelăm mai mult decât merită: şi cei care ne judecă aspru au păcate nemărturisite. Dominaţiile străine i-au umilit şi pe ei. Câţi colaboraţionişti şi trădători nu au dat ţările ocupate de Germania nazistă? Fostul şef al spionajului francez sub de Gaulle şi Pompidou, contele de Marenche a făcut o dezvăluire cutremurătoare: dacă am deschide arhivele din vremea ocupaţiei, Franţa ar sări în aer. Dulcea Franţă (douce France) nu e chiar atât de "dulce", ori de nobilă, ori de eroică precum cred mulţi de pe la noi şi de pe la ei. Asta nu i-a îndrumat pe francezii colaboraţionişti la o baie în agheazmă.

Toate popoarele au răni pe care le poartă mai mult sau mai puţin la vedere. Atunci când te hazardezi pe teritoriul istoriei trebuie să fii pregătit să-i citeşti semnele. Ai nevoie de echilibru, de măsură şi de o profundă înţelegere a umanului, în afara virtuţilor tehnice, care ţin de erudiţie, persuasiune, metodă. Dacă te laşi sedus de imagini rişti să