Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificări la noul Cod al Insolvenţei

Publicat in CityNews Alba, marți 23 iulie 2013 ·

Ministrul delegat pentru IMM-uri, turism şi mediul de afaceri, Maria Grapini, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, că prin noul Cod al Insolvenţei vor fi înnăsprite pedepsele pentru evaziune fiscală. De asemenea, la codul insolvenţei vor fi aduse modificări cu privire la insolvenţă. O altă modificare adusă se referă la biletele la ordin.

Maria Grapini a declarat că, în opinia sa, evaziunea fiscală în România a crescut, ajungând la aproape 30 la sută, tocmai pentru că "de-a lungul anilor legea nu a fost suficient de exigentă".

Oficialul de la Bucureşti a precizat că prin noul cod al Insolvenţei se doreşte combaterea insolvenţelor trucate şi eliminarea termenelor lungi la ieşirea de pe piaţă.

"Primul - termenele foarte lungi, de trei ani, în care firmele mureau, aveau costuri foarte mari. De altfel, trebuie să ne aliniem la Directiva Europeană de Small Bussines Act, ca ieşirea din piaţă să fie uşoară, nu cu costuri şi nu cu perioadă îndelungată. Un alt lucru reclamat la Legea insolvenţei era că erau insolvenţe trucate şi atunci mureau nevinovaţi, să zic aşa, în jurul celui care îşi crea insolvenţa, şi aici Codul insolvenţei prevede extrem de exigent o auditare pe trei ani înapoi, pentru a vedea dacă insolvenţa n-a fost trucată. Va fi şi o corelare de modificare a Legii 31 ca să atragă răspunderea celui care a administrat afacerea. Şi, sigur, la Codul insolvenţei vrem să scurtăm perioada, dorim să facem cercetarea dacă nu a fost o insolvenţă trucată", a spus ministrul.

O altă problemă este cea a biletelor la ordin la care Maria Grapini a găsit o rezolvare.

"Am propus aici Asociaţiei Băncilor, în colaborare cu mediul privat, ca întreprinzătorului care are bilet la ordin depus în bancă şi nu are banii să nu i se mai elibereze formulare de bilete la ordin pentru a nu intoxica piaţa", a precizat Grapini.

Proiectul pentru noul Cod al insolvenţei a

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum o ora
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 4 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 5 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Tricolorii au intrat în procesul de refacere pentru meciul decisiv cu Slovacia

Mediafax acum 15 minute
Pe lângă terapia cu vacuum şi tratamentele pe care tricolorii le au în program cu staff-ul medical, aceştia au intrat în piscina cu apă rece şi în bazin, pentru un proces de refacere mai eficient şi mai rapid, anunţă FRF. Ultimul meci din grupă, dec

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°