Până la această vârstă a cântat la sute de spectacole, a filmat pentru zeci de emisiuni, s-au scris multe articole despre ascensiunea şi talentul ei şi de aceea, la împlinirea vârstei de 16 ani, săptămâna trecută, Teodora Bârsan a declarat cu sinceritate că nu mai are nicio dorinţă, momentan.
„Am o familie fericită, ei au fost cei care mi-au urat primii La mulţi ani, care m-au îmbrăţişat şi alături de care am petrecut toată ziua onomasticii mele. Mi-au făcut cadou un laptop pe care mi-l doream de ceva timp, am mai primit haine, bani să-mi iau ce-mi doresc pentru apariţiile scenice, deci am cam primit totul, fără să îmi doresc nimic de la început. Sunt o fată norocoasă!“, a declarat Teodora.
Felicitările au mers în paralel şi pe telefon şi pe Facebook, solista primind peste 300 de urări, printre care şi dedicaţii muzicale. Cea mai specială a venit din partea lui Mario Buzoianu, care i-a postat melodia ce deschide ultimul album scos pe piaţă, „Astăzi e ziua mea”. „Le mulţumesc tuturor că s-au gândit la mine. Chiar te simţi special când vezi în ziua respectivă că primeşti atâta atenţie“, a mai completat solista.images/articole/2013/07/24/teo-barsan-artista-2-2.jpg
A filmat un nou videoclip împreună cu Mario
După petrecerea restrânsă în familie a urmat un weekend plin cu spectacole, Teodora urcând vineri, sâmbătă şi duminică la serbările câmpeneşti programate să încânte petrecăreţii. „Au fost câteva zile în care nu prea am avut timp decât să ajung acasă şi să pun capul pe pernă, pentru că am cântat trei zile la rand şi am filmat pentru un nou clip alături de Mario. Este vorba despre melodia „Toate vin la timpul lor“. Este al doilea clip pe care îl pregătim împreună, sperăm să fie montat cât mai repede şi să fie solicitat la emisiunile de profil”, a declarat Teodora Bârsan.
Până la această vârstă a cântat la sute de spectacole, a fil