Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţii eşuate pentru terenurile sechestrate din Tortomanu

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 24 iulie 2013 ·

După ce, în prima parte a acestei luni, a încercat să vândă şase loturi de teren sechestrate pe aria comunei Tortomanu, Fiscul constănţean îşi încearcă, din nou, norocul în luna august. Potrivit portalului de executări silite al Direcţiei de Finanţe Publice Constanţa, Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa scoate pe 7 august, începând cu ora 13.00, la licitaţie patru loturi de teren, cu suprafaţa de 81.600 de metri pătraţi fiecare. Preţul terenurilor este identic, respectiv 77.167,50 lei fiecare. În toate cele patru sechestre figurează un singur creditor. Cei interesaţi trebuie să achite taxa de participare, care reprezintă o zecime din valoarea bunului licitat.

Fiscul ceruse anterior un preţ mai mare pe aceste terenuri, însă cum la prima licitaţie nimeni nu a vrut să liciteze pentru tarifele iniţiale, s-a procedat la reducerea legală a preţurilor cu 25%. Prima şedinţă de vânzare pentru aceste terenuri, plus încă două suprafeţe similare s-a desfăşurat în perioada 9-14 iulie. Fiscul de pe litoral a pus atunci în vânzare o suprafaţă totală de peste 86 de hectare, loturile având o valoare totală de aproape 400.000 de lei, fără T.V.A.

Toate terenurile aparţin societăţii M&M Kuris S.R.L, societate administrată de către cetăţeanul străin Murat Kuris. S.R.L.-ul a pierdut anul trecut un proces cu A.F.P. Constanţa. Firma are ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata a fructelor şi legumelor şi deţine suprafeţe importante de teren agricol. Potrivit raportărilor financiare, în 2011 firma a avut doar patru angajaţi, o cifră de afaceri de puţin peste două milioane de lei şi o pierdere netă de peste 200.000 de lei. Comparativ cu anii de dinainte de perioada de raportare contabilă, 2011 a fost unul dintre cei mai slabi ani din ultimul deceniu de existenţă a firmei. În vremurile bune,

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 8 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 8 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 6 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°