Ţara Hălmagiului, zona unde românismul a rezistat eroic în faţa ofensivei maghiare din anii 1848-1849, nu a fost ocolită nici de hoardele comuniste. Anii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, caracterizaţi prin sărăcie, foamete şi prin încercarea tuturor românilor de a ieşi cu bine din acest marasm economic, au însemnat şi o ofensivă puternică a comuniştilor dirijaţi de la Moscova de a pune mâna, prin forţă, pe pârghiile de putere ale statului român. Marile aglomerări umane din piaţa de la Hălmagiu şi de la Târgul de Fete de pe Muntele Găina n-aveau cum să fie ocolite de către agitatorii comunişti, astfel că în ziua de 20 iulie 1946 o întreagă garnitură de tren – pusă la dispoziţie special în acest sens – a „descărcat” câ­teva sute de „muncitori” şi oameni fără căpătâi din Arad în gara de la Hălmagiu. Turbulenţi peste măsură şi încălziţi de sticlele cu alcool ce le fuseseră puse la dispoziţie de către comisarii pro-sovietici, agitatorii cu pricina s-au deplasat cu surle şi trâmbiţe în piaţa de la Hălmagiu. Încercau să-i „convingă” pe hălmăgeni să adere în masă la puterea sovietelor şi la „valorile” comuniste, fie prin propaganda lor deşănţată, fie prin forţa lor numerică. Numai că moţii din Ţara Hălmagiului văzuseră multe la viaţa lor şi nu s-au clintit niciodată în faţa invadatorilor. Nu s-au clintit nici acum, spunându-le agitatorilor de ocazie pripăşiţi prin târg să se cuminţească şi să lase la o parte aceste tulburări, deoarece se găsesc în Ţara lui Horea şi a lui Avram Iancu, nu în stepa calmucă. Deoarece agitatorii veniţi cu trenul n-au catadixit nă-i asculte, comercianţii din Hălmagiu au tras storurile magazinelor, cei din piaţă au închis tarabele, iar birtaşii au încuiat cârciumele. Nimeni nu dorea să-i mai servească pe aceşti politruci de ocazie, care deveneau din ce în ce mai turbulenţi. Planul lor era, că după ce „convertesc” Hălmagiul la