Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă vrei să câştigi...

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 23 iulie 2013 ·

Sâmbătă dimineaţa am avut bucuria de a-l cunoaşte live pe colegul de rubrica Gabriel Manţă pe care până acum îl ştiam şi îl apreciam doar din ce scrie. Faptul că pe lângă calitatea comentariilor sale a etalat şi un fotbal de clasă (a fost creierul şi sufletul echipei noastre, „Înţelepţii”, ba a şi înscris singurul gol al meciului în care i-am bătut pe „Eternele Speranţe”, ambele echipe fiind ale „Monitorului”, desigur) e de la sine înţeles, întrucât nu poţi face un comentariu de calitate decât dacă „ştii şi cu obiectul”, puţinele excepţii de la noi (un Eftimie Ionescu, de pildă, care avea dioptrii, cred, minus 18!) sau de aiurea nefăcând decât să confirme această teorie. Am purtat cu acelaşi prilej, arbitraţi cumva şi de Sandrinio, o discuţie şi despre pariuri, mai ales că subiectul e de actualitate de când cu tunul dat săptămâna trecută caselor de pariuri de o gaşcă de tenismeni, 10 la număr, care au trântit cele 5 meciuri cu un entuziasm aproape egal cu al rusălăului Davydenko acum vreo 3-4 ani, când a şi fost suspendat pentru asta. Că ălea 5 meciuri au fost trântite nu-i, aşadar, o noutate. Chestia de-a dreptul curioasă e cu câştigătorii de la pariuri: cum dracu' de-au aflat, cei inclusiv din România care au pariat pe acelaşi bilet pe toate cele 5 meciuri care se disputau în toate colţurile planetei? Să fie oare o inspiraţie aproape divină? Sau o Mafie perfect organizată, eventual chiar mână-n mână cu casele de pariuri care, cu acest prilej, dincolo de paguba declarată, au avut şansa de a spăla sume colosale de bani? Plecând de la această idee, pentru a fi mai explicit, imaginaţi-vă cum ar fi ca la cel mai mediatizat pariu al zilelor ăstea, cel referitor la numele bebeluşului regal britanic, presupunând că e vorba de o fetiţă, lumea să parieze pe Alexandra, Mary ori Angela, iar câştigător să iasă... Gwyneth? Câţi aţi paria pe acest străvechi nume celtic? Şi d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 42 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 54 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°