Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil de 9 ani s-a înecat la pescuit pe balta Luciu

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 24 iulie 2013 ·

Minorul provenea dintr-o familie săracă şi pescuia, pentru a avea ce mânca

Un copil de 9 ani din Luciu şi-a găsit sfârşitul luni după-amiază pe fundul unei bălţi din localitate, în timp ce se afla la pescuit împreună cu alţi doi minori de 3 şi 5 ani pe care îi luase cu el să îl ajute.

Nu pescuia de plăcere ci de nevoie, întrucât provenea dintr-o familie săracă, iar peştele pe care îl prindea era singura mâncare pe care părinţii o puteau pune pe masă. Fiind cel mai mare dintre fraţi, trebuise vrând-nevrând să înveţe să pescuiască, mergând zilnic cu plasele pe baltă, iar peştele prins fiind servit la msă de întreaga familie.

La fel a procedat şi în cursul zilei de luni când a mers pe baltă împreună cu cei doi tovarăşi de joacă şi a aruncat plasele în apă. La un moment dat, pe când încerca să tragă una dintre plase, băiatul a alunecat pe noroiul de pe mal şi a căzut în apă, într-o zonă în care balta avea peste doi metri adâncime. Din păcate, nu ştia să înoate iar cei doi însoţitori ai săi nu au putut să-i sară în ajutor, aşa că în câteva minute trupul copilului a fost înghiţit de apă.

Cei doi copii care asistaseră la scenă au fugit îngroziţi şi au cerut ajutorul unui cioban, prima persoană pe care au întâlnit-o în zonă. Ajuns la baltă, acesta nu a zărit pe luciul apei trupul băiatului, aşa că a sunat imediat la 112.

În zonă au ajuns poiţiştii de la postul din localitate şi un echipaj de pompieri salvatori de la ISU, demarându-se operaţiunile de căutare a copilului despre care nimeni nu mai avea nicio îndoială că se înecase. Dintr-o barcă pneumatică, pompierii au sondat cu căngile fundul apei, la un moment dat găsind într-un stufăriş o bucată din bluza copilului.

Au căutat pe fundul bălţii în acea zonă şi au găsit trupul fără viaţă al băiatului pe care l-au tras în barcă şi l-au adus la mal, unde nu s-a mai putut face nimic decât

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi maxime de aproape 20 de grade în februarie. Prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 februarie. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în continuarea peste mediile specifice acestei perioade. ”Pe parcursul acestei săpt

Google Maps va redenumi „Golful Mexic” în „Golful Americii” pentru utilizatorii din SUA

News.ro acum 29 minute
Google Maps va schimba numele de „Golful Mexic” în „Golful Americii” odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul american de denumiri geografice, a anunţat luni compania într-o postare pe X, relatează Reuters. Schimbarea va fi vizibilă în S

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 8 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Bill Gates îl critică dur pe Elon Musk: „Un rahat nebunesc”. Ce a discutat cu Donald Trump la Mar-a-Lago

Adevarul acum 10 ore
Co-fondatorul Microsoft , Bill Gates îl consideră pe Elon Musk „super-inteligent”, dar vinovat de „exagerare”, potrivit The Guardian. Gates cataloghează simpatia titanului tehnologiei pentru politicienii de extremă-dreapta din străinătate este un „r

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°