Froome e Petrică din fabula cu lupul. Dacă nu cumva este chiar lupul!

Arcul de Triumf s-a cutremurat sub forţa efectelor speciale. Apoi I s-a cerut lui Dumnezeu să o salveze pe Regină, ceea ce se vede cu ochiul liber că face, spre disperarea lui Charles of Viscri. Pinocchio de pe podium, cu faţa de culoarea tricoului, a încercat să-şi stoarcă o lacrimă. A fost prima şi ultima veritabilă ratare a acestui Tur al Franţei. Poate că ne doare inima un pic prea mult pentru ciclism. Mulţi se uită la Tur spre a face turism vizual, nu le prea pasă de puricii coloraţi care se tîrăsc pe serpentine. Spectatorii vin ca să alerge ca demenţii pe lîngă rutieri în pragul leşinului pentru că e nostim - pe un teren de fotbal ar fi instantaneu arestaţi. Dar poate că e ceva mai mult decît atît. Pe spinarea acestui sport se duce o bătălie epică. E despre ceea ce vedem. Cît încă sîntem lăsaţi să respirăm prin propriii plămîni, chestia asta e o miză.

Froome e un personaj dramatic. Pe cît se străduieşte mai tare să ne convingă că e “clean”, pe atît e mai puţin crezut. Nu e vina lui. E vina cowboyului. El e doar cobaiul. Froome ar trebui să înceteze a încerca să ne mai convingă. În acest moment, în sport, vorbele sînt de prisos. Cifrele spun totul. Timpii lui la Ax 3 Domaines şi Ventoux în raport cu cei ai lui Lance şi Pantani, cel de-al doilea decedat pe motiv de supradoză. Cifrele lui Asafa şi Gay, cei mai harnici în a stabili performanţe mondiale. Încercarea lui Froome de a ne face să credem că în ultimele zile a suferit e chiar de un penibil nesfîrşit. De fapt, el a dat lovitura de graţie vechiului ciclism, marcînd intrarea definitivă în era inesteticii eficiente. Un fost mare rutier mi-a mărturisit că britanicul arată urît pe bicletă. Parcă e un zidar grăbit, dînd repede-repede din picioruşe, ca să ducă mai repede mortarul la destinaţie. E orfan de frumuseţe, dar înfiat de