Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO ŞOCANT Copii OPERAŢI cu ustensile industriale RUGINITE, într-un SPITAL din R. Moldova

Publicat in Romania Libera, marți 23 iulie 2013 ·

Pare o glumă proastă dar asta se întâmplă, în realitate, într-unul dintre cele mai mari spitale de copii din Republica Moldova. Copiii sunt operaţi cu bormaşini industriale şi cu cleşti ruginiţi, potrivit Timpul.md. Instrumentele folosite de muncitorii din construcţii fac parte din instrumentarul de bază al chirurgilor. Totodată, în timp ce medicii sunt revoltaţi de condiţiile în care sunt obligaţi să lucreze, directorul spitalului consideră că folosirea acestor scule într-o operaţie este normală.

Potrivit şefului Secţiei Traumatologiei de la Spitalul Valentin Ignatenco din Capitală, Grigori Rusanovschi, aceste ustensile sunt folosite practic la fiecare intervenţie din această secţie. Rusanovschi susţine că ar fi solicitat în repetate rânduri directorului spitalului să fie procurat un echipament special, numit maşină pentru prelucrarea oaselor.

În acelaşi timp, directorul Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”, Nicolae Starciuc, susţine că anul trecut au fost cumpărate trei bormaşini speciale, recomandate de ministerul Sănătăţii din Ucraina, însă acestea nu sunt folosite, dintr-un moft al chirurgilor din secţia respectivă. Nicolae Starciuc afirmă că asemenea bormaşini se folosesc în toate instituţiile medicale din ţară. „Toate spitalele de traumatologie folosesc asemenea ustensile. Ea nu este industrială, dar este medicală”, a menţionat directorul spitalului.

Cât despre cleştele care părea a fi ruginit, şeful Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” spune că ustensila şi-a pierdut culoarea din cauza substanţelor dezinfectante.

Pan.mda publicat imagini video în care se vede cum un grup de chirurgi folosesc în timpul unei intervenţii o bormaşină industrială şi un cleşte ruginit.

Totodată, prim-ministrul Iurie Leancă este indignat de condiţiile în care s-ar desfăşura operaţiile la un

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum o ora
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum 7 ore
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Trump spune că Iranul vrea să negocieze cu SUA: ”Ei au sugerat chiar să vină la Casa Albă” / Noi declarații despre implicarea în război

HotNews acum 13 minute
Președintele Donald Trump a declarat miercuri că Iranul are multe probleme și a dat semne că dorește să negocieze, potrivit CNN. Aflat pe peluza Casei Albe, Trump refuzat să răspundă la întrebările reporterilor cu privire la intenția Statelor Unite

Petra Kvitova primește wild card la Wimbledon după revenirea din concediul de maternitate

Mediafax acum 30 minute
Jucătoarea cehă de 35 de ani s-a întors în circuit în 2025, după concediul de maternitate. Kvitova a câștigat de două ori Wimbledon, în 2011 și 2014, devenind prima jucătoare născută în anii ’90 care cucerea un Grand Slam. Cu loviturile sale puterni

Caz izolat de variolă ovină confirmat în România

Ziua Constanta acum 5 ore
În data de 17 iunie 2025, pentru prima dată pe teritoriul României, a fost confirmată prezența virusului POX – variola ovină – în județul Teleorman. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezența virusului în 5 probe prelev

LIVE DE LA 15:00 Universitatea Craiova și Universitatea Cluj își află astăzi adversarele din turul 2 preliminar Conference League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Miercuri, de la ora 15:00, la Nyon intră în urnele de la tragerea la sorți a meciurilor din cupele europene și reprezentantele României din a treia competiție din punct de vedere valoric de pe continent, Conference League: Universitatea Craiova și .

Un cunoscut actor american va deveni tată pentru a opta oară, la vârsta de 70 de ani: „Abia așteaptă”

Adevarul acum 2 ore
Actorul și soția lui, Kayte Walsh, mai tânără cu 24 de ani, așteaptă al patrulea copil împreună.

Leroy Merlin deschide al doilea magazin din Iași, în Mall Moldova, cu o investiție de peste 3 milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi, 18 iunie, cel de-al 23-lea magazin din România și al doilea din municipiul Iași, în urma unei investiții de peste 3 milioane euro. Situat în Mall Moldo

Eurodeputatul Victor Negrescu - „Vot final în Parlamentul European! Au fost salvate proiectele din PNRR“

Ziua Constanta acum 3 ore
Eurodeputatul Victor Negrescu anunță că după votul final din Parlamentul European s-a obținut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR! Au fost înregistrate 421 de voturi pentru din 656 de voturi. Raportul privind implementarea Mecanismu

Vremea

București
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

22°/32°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

28°
mie.

15°/28°
joi

18°/29°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
Constanta
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

20°/26°
vin.

20°/23°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

14°/29°
joi

16°/28°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°