Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriţoiu: "Nu am primit notificarea privind CFR Marfă. Decizia va fi a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene"

Publicat in Ziua de Cluj, marți 23 iulie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că GFR nu a notificat deocamdată tranzacţia privind CFR Marfă, acest tip de documente fiind trimise de obicei după semnarea contractului, iar decizia privind concetrarea economică va fi luată de instituţie sau de o structură a CE.

"Deocamdată nu am primit notificarea din partea Grup Feroviar Român. De obicei, aceasta este trimisă după semnarea contractului, însă legislaţia dă posibilitatea să poată fi trimisă şi înainte", a declarat Chiriţoiu pentru MEDIAFAX.

Notificarea intră exclusiv în sarcina cumpărătorului şi include o serie de documente privind activitatea celor două companii, dar şi despre piaţa pe care activează. Acesta poate fi trimisă, din punct de vedere legal, şi înainte de semnarea acordului, în cazul în care se face dovada intenţiei ferme de realizare a tranzacţiei, însă în marea majoritate a cazurilor documentele sunt trimise după încheierea contractului.

Legislaţia nu prevede un termen privind transmiterea notificării, însă în lipsa aprobării autorităţii de concurenţă cumpărătorul nu poate realiza efectiv preluarea controlului.

"Am discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, care aşteaptă să vadă notificarea. După dimensiunea companiilor nu ar fi o tranzacţie de competenţa CE, însă după ce vom primi notificarea vom discuta dacă preiau ei cazul sau ni-l lasă nouă", a mai spus Chiriţoiu.

Termenul pentru luarea unei decizii din partea autorităţii de concurenţă, care poate fi pozitivă, negativă sau pozitivă cu condiţii, este de şase luni.

Potrivit estimărilor preşedintelui Consiliului Concurenţei, cu datele din prezent referitoare la piaţa de transport feroviar de marfă CFR Marfă are o cotă de peste 40%, iar GFR deţine mai mult de 30%.

GFR, parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător î

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 30 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°