Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Casa Artelor din Câlnic va fi inaugurată în toamnă. Artiști și oameni de cultură vor avea spații pentru creație și evenimente

Publicat in Alba24, marți 23 iulie 2013 ·

Începând din acest an, artiști și oameni de cultură din România și nu numai se vor putea întâlni la Câlnic, în noua Casă a Artelor. Aceasta se află în clădirea vechii școli primare din satul Deal, recent reabilitată complet de către Consiliul Județean Alba. Imobilul conține atât spații expoziționale cât și de locuit, și are capacitate pentru amenajarea de ateliere în aer liber.

În satul Deal, din comuna Câlnic, clădirea vechii școli primare, a fost recent reabilitată și transformată în Casa Artelor. Aici au fost amenajate ateliere cu toate utilitățile, ce vor fi puse la dispoziția artiștilor și oamenilor de cultură din județ, din țară și, poate, din străinătate, pentru organizarea unor tabere de creație pe timpul verii sau evenimente cu specific cultural.

Vechea școală primară din Deal se afla într-o stare degradată și nu mai fusese folosită în ultimele decenii. În primăvara anului 2013, clădirea a intrat într-un proces de reabilitare ce a durat aproximativ un an. Pentru reabilitarea clădirii, investiția Consiliului Județean Alba s-a ridicat la aproximativ 700.000 lei.

În prezent, Consiliul Județean pregătește un anunț de licitație pentru solicitarea de oferte privind soluțiile de mobilare și mobilarea efectivă a Casei Artelor.

Casa Artelor va fi administrată de Consiliul Județean și va fi pusă la dispoziția Uniunilor Artiștilor Plastici, Uniunii Scriitorilor și altor oameni de cultură pentru organizarea de ateliere de creație sau evenimente.

Conceptul de „Casa Artelor” există în Europa, în aproape toate orașele mari (Viena, Budapesta, Paris, Veneția, Geneva) iar în România poate fi întâlnit în Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu și București și se bazează, în general, pe refuncționalizarea unei clădiri vechi ce avea inițial o altă destinație.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=220607

Începând din acest an, artiști și oameni de cul

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°