Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost audiat la poliţia din Skopje, în noaptea de luni spre marţi, după ce i-a înjurat pe reporterii ProSport şi ProTV şi a agresat-o pe jurnalista Alexandra Tănăsescu, iar marţi el a fost prezentat în faţa unui tribunal din Skopje, fiind acuzat de vătămare corporală.
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a compărut, marţi, în faţa unei instanţe la tribunalul din Skopje, fiind acuzat de vătămare corporală, după ce a agresat o echipă de jurnalişti de la ProSport şi Pro TV, la antrenamentul oficial susţinut de “roş-albaştri” la Skopje.
La proces sunt prezenţi şi diplomaţi români. Mihai Stoica a recunoscut că se face vinovat de ultraj şi vătămare corporală.
Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de bodyguarzii care însoţesc lotul Stelei şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor.
Stoica şi unul dintre agenţi i-au smuls din mâini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. Stoica le-a cerut jurnaliştilor să părăsească arena şi a proferat injurii la adresa lor.
Alexandra Tănăsescu a primit îngrijiri medicale la spital şi i-a fost eliberat un certificat medico-legal. În urma agresiunii la care a fost supusă de oamenii de ordine de la stadion, mâna Alexandrei a fost bandajată de către medici.
Reprezentaţi ai poliţiei au ajuns în jurul orei 00.00, ora locală, la hotelul în care este cazată delegaţia Stelei, pentru a-l identifica pe agresor. Stoica şi-a recunoscut faptele, însă a refuzat iniţial să meargă la poliţie. În momentul în care poliţia l-a invitat la secţie, managerul Stelei a început să strige că este cetăţean european, iar reprezentanţii legii să se prezinte cu mandat, scrie www.prosport.ro.