Campanie de depistare a bolilor coloanei vertebrale la elevi, în municipiul Mangalia
Peste opt sute de elevi au fost investigaţi, de către specialiştii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, în vederea depistării afecţiunilor coloanei vertebrale, boli care, nedepistate şi necorectate din timp, pot afecta grav starea de sănătate.
La nivel naţional, bolile de statică vertebrală constituie una dintre cele mai mari probleme apărute la vârsta şcolii, acestea afectând, uneori foarte grav, sănătatea viitoruli adult.
Potrivit unui parteneriat de colaborare între Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 din localitate, personalul medical a efectuat, în al doilea trimestru al anului, un consult medical de specialitate pentru depistarea precoce a tulburarilor de statică posturală. Copiii care au afecţiuni ale coloanei vertebrale vor fi supuşi unui tratament recuperator, a declarat dr. Laura Maria Condur, managerul general al unităţii.
Conform managerului general, pe la cabinetul medical a trecut un număr de 820 de copiii, aceştia fiind consultaţi general şi local, pentru depistarea eventualelor tulburări de statică vertebrală.
În situaţia în care nu a fost identificat nimic patologic, elevului i s-a spus acest lucru şi i-a fost dată o recomandare cu reguli de profilaxie primară a tulburărilor de statică vertebrală. În situaţi în care am depistat unele tulburări, elevul a primit, de la medicul de cabinet, o scrisoare medicală către medicul de familie, cocument în care s-a specificat diagnosticul şi recomandările medicale.
Cadrul didactic care a însoţit elevii a fost, de asemenea, înştiinţat despre situaţiile patologice identificate, dar şi despre măsurile ce pot fi luate la şcoală pentru a evita apariţia de afecţiuni.
@N