Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au câştigat ţările OPEC din exporturile de petrol

Publicat in Mediafax, marți 23 iulie 2013 ·

Ţările OPEC, excluzând Iranul, au obţinut anul trecut 982 miliarde dolari din exporturile de petrol, în creştere cu 5,4% faţă de anul precedent şi la cea mai mare valoare din ultimii 38 de ani, potrivit datelor publicate marţi de Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) din SUA.

EIA anticipează că vânzările de petrol ale OPEC vor scădea cu 4,3% în acest an, la 940 de miliarde de dolari, şi cu 3,9% în 2014, la 903 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Cererea pentru petrolul OPEC va scădea cu 300.000 de barili pe zi în 2013, la 29,6 milioane de barili, urmând să fie cu 2,6% sub producţia actuală.

Exporturile OPEC în America de Nord sunt tot mai mult concurate de creşterea producţiei la exploatările de şist din SUA şi Canada.

Producţia de ţiţei a Statelor Unite a atins 7,35 de milioane de barili pe zi la sfârşitul lunii aprilie, fiind în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din cadrul OPEC, a câştigat anul trecut 311 miliarde de dolari din vânzarea de ţiţei, reprezentând 32% din veniturile totale ale OPEC, potrivit EIA.

Datele agenţiei americane exclud Iranul, care a fost anul trecut al doilea mare producător de petrol din OPEC, dar care a coborât între timp pe locul al şaselea, în urma sancţiunilor occidentale impuse din cauza programului nuclear al acestei ţări.

Un embargou european asupra achiziţiilor, transportului, finanţării şi asigurării petrolului iranian a intrat în vigoare la 1 iulie 2012.

Iranul nu a fost includ din cauza "dificultăţilor asociate estimării veniturilor sale, inclusiv incapacitatea de a încasa plăţi, dar şi a posibilelor discounturi de preţ pe care le oferă clienţilor", a explicat EIA.

Potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie publicate la începutul acestei luni, statele OPEC au li

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Presa germană: „Situația nu este cu totul nouă pentru România”

HotNews acum 58 minute
În cursa strânsă la alegerile prezidențiale din România, „candidatul pro-rus Georgescu este chiar înaintea premierului Ciolacu”, notează, pe site, televiziunea germană ARD. Rezultatul este mai mult decât surprinzător pentru mulți, neprevăzut în sond

Doi elevi răniți după ce le-a căzut în cap tavanul în sala de clasă. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 40 minute
Doi elevi în vârstă de 13 ani au fost răniți luni, 25 noiembrie, după ce o bucată din tavanul din sala de clasă s-a prăbușit. Accidentul a avut loc la o şcoală generală situată pe Strada Cutezanţei, din Târgu Mureş. "Astăzi, în jurul orei 12:35, pom

Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Prognoza anunțată astăzi de meteorologi

Botosani News acum 30 minute
Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 25 noiembrie-8 decembrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, în intervalul 25-29 noiembrie, valorile termice diurne vor fi apropiate d

Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat

Mediafax acum o ora
„Există o campanie care tocmai s-a terminat şi Partidul Naţional Liberal, candidatul Partidului Naţional Liberal, cu echipa dânsului, au luat 8%. Punct. Trebuie să-şi asume răspunderea toată echipa. Demisia, acum, toţi. Vă spun că nu pot să accept o

Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Vlad Gheorghe face apel la susținerea Elenei Lasconi și cere demisia șefilor serviciilor secrete

HotNews acum 50 minute
Liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, dă vina pe cele două mari partide aflate la guvernare, PSD și PNl, pentru rezultatul neașteptat din primul tur al alegerilor prezidențiale. Fostul europarlamentar a lansat un apel pentru susținere Elenei Lasc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - N. Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%/ E obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua v

Daniel Fenechiu: Ilie Bolojan, în pole-position pentru conducerea PNL

Mediafax acum 3 ore
Ilie Bolojan este favorit pentru a conduce PNL după un posibil Congres la începutul lui 2025, conform liderului senatorilor liberali, Daniel Fenechiu. Fenechiu consideră că unii membri PNL nu s-au implicat suficient în campania electorală a lui Nico

Toate marile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti scad în prima oră după şocul alegerilor

Mediafax acum 3 ore
Indicele principal BET scade cu 1,45%, tras în jos de acţiuni ale unor companii precum OMV Petrom (-1,2%), Banca Transilvania (-0,7%), Hidroelectrica (-0,25%). Cele mai abrupte scăderi sunt la TTS, Aquila, MedLife care scad fiecare cu 4%, Antibiotic

Calea Victoriei urcă două poziţii în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe 38

Mediafax acum 49 minute
Calea Victoriei din Bucureşti a ajuns pe locul 38 în topul celor mai scumpe destinaţii comerciale din lume, urcând două poziţii faţă de clasamentul anterior. Clasamentul face parte din raportul global „Main Streets Across the World” realizat de comp

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Vremea

București
acum

lun.

2°/8°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°