• era fraza din finalul unui interviu, de prin 2005, prin care maestrul Alexandru Morosanu definea crezul său într-ale artei sunetelor Pentru cei care, de-a lungul anilor, s-au aflat aproape de spatiul cultural nemtean, disparitia violoncelistului Alexandru Morosanu poate însemna un spatiu sufletesc văduvit de încă un simbol. A trecut în lumea de dincolo de undeva de pe meleagurile Brăilei, unde se afla ca în fiecare vară în apropierea unui eveniment cultural perpetuat în memoria cîntecului. De altfel, maestrul Alexandru Morosanu era permanent aproape de ceea ce însemna muzică; oriunde s-ar fi întîmplat să se petreacă. A demonstrat nu o dată si la Piatra Neamt, dacă mai era nevoie, că este unul dintre cei mai mari si mai înzestrati instrumentisti ai momentului, avînd de partea sa atît o temeinică si profundă cunoastere a fenomenului muzical, cît si o capacitate remarcabilă de întelegere a sensurilor, deloc facile, ale interpretării autentice. În urmă cu mai multi ani, după ce ne vrăjise cu sonoritatea instrumentului său, îndrăzneam să scriu, cu respectul si consideratia pe care o datorăm maestrilor: „Vigoarea sunetului si expresivitatea frazării, nuantarea particularizantă a planurilor dinamice, pregnanta expunerii tematice, dozarea inteligentă a traseului arcusului de la talon la vîrf, deplina stăpînire a tehnicii instrumentului, îmbinate cu o sensibilitate care, pe alocuri, poate fi suspectată de exacerbare, ca si profunzimea consistentă a registrului grav, prezenta celui mediu si incisivitatea celui acut - împănat, nu de putine ori, cu tehnici de executie ireprosabile, de la flageolet la pizzicato – au constituit o demonstratie de măiestrie interpretativă la care publicul pietrean avea dreptul să fie părtas. O adevărată întîlnire de suflet si din suflet.”
De altfel, prezent la foarte multe din editiile „Vacantelor muzicale“, Alexandru Morosanu se simtea la P
