Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat in Gorj Domino, miercuri 24 iulie 2013 ·

Potrivit meteorologilor, sfârşitul lunii iulie ne va aduce mult soare și temperaturi caniculare. În zilele următoare, cel mai cald va fi în sudul țării, unde, miercuri, temperaturile vor atinge 32 de grade Celsius. Vremea în ţara noastră va intra într-un proces accelerat de încălzire. Prognozele meteorologilor arată că mercurul din termometre va urca simţitor în zilele următoare.

În Oltenia, până pe 29 iulie, vremea se va încălzi treptat, atât valorile termice diurne cât şi cele nocturne fiind în creştere. Astfel, temperaturile maxime vor fi pe 22 iulie de 28 de grade Celsius, iar în zilele de 28, 29 şi 30 iulie vor depăşi 35 de grade Celsius. Începând din 31 iulie, vremea se va răcori ușor, însă se va menţine călduroasă până la sfârşitul intervalului de prognoză, cu temperaturi de 33-34 de grade Celsius. Temperaturile vor creşte în timpul nopţii, ajungând până la 20 de grade pe 30 şi 31 iulie. Apoi acestea vor marca o scădere uşoară, fără a coborî sub 18 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie va fi redusă, dar izolat, în săptămâna 29 iulie-4 august, vor fi posibile fenomene de instabilitate atmosferică, cantităţile de apă fiind în general neînsemnate.

În luna august, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste normele climatologice pe aproape întreg teritoriul, iar local în centrul şi nordul ţării, vor fi posibile valori termice apropiate de mediile multianuale. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor apropia de mediile multianuale în regiunile nordice, dar se vor situa sub normal în restul teritoriului.

Luna septembrie va aduce temperaturi apropiate de normalul perioadei în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul ţării, unde vor putea avea valori ce vor depăşi mediile climatologice. Cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă de uşor deficit în majoritatea regiunilor.

Potrivit meteorologilor, sfârşitul lun

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 24 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 47 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 50 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°